Share This Article
Pentru Nespresso, luna octombrie a debutat cu certificarea Rainforest Alliance în ceea ce privește cafeaua provenită din agricultura regenerativă. Noul tip de certificare atestă fermele care adoptă practici durabile pentru regenerarea solului, creșterea biodiversității și stabilitatea ecosistemelor.

Conform reprezentanților Nespresso, compania este prima care obține această nouă certificare. Este confirmat angajamentul cultivatorilor în respectarea standardelor de mediu și eforturile companiei în sprijinirea fermierilor în practicile agricole sustenabile. Începând cu anul 2026, certificarea va fi vizibilă sub forma unui sigiliu pe ambalajele sortimentelor de cafea. Acesta marchează proveniența de la ferme care practică agricultura regenerativă.
Practici regenerative
În acest moment, compania a integrat deja practici regenerative în lanțul său de aprovizionare prin colaborări de lungă durată. De peste două decenii, marca susține protejarea ecosistemelor dinr egiunile unde se cultivă cafeaua. Totodată, contribuie la consolidarea rezilienței comunităților locale la nivel global. Inițiativa Nespresso de achiziționare a cafelei cu noui sigiliu marchează un moment important în parteneriatul cu Rainforest Alliance.

Un parteneriat început în urmă cu douăzeci de ani, odată cu lansarea programului AAA Sustainable Quality™. Mai mult, în 2022, compania a sprijinit dezvoltarea Rainforest Alliance Regenerative Coffee Scorecard. Un cadru dedicat fermelor mici în tranziția către practici regenerative, care a stat la baza noului standard. “Această certificare este recunoașterea eforturilor noastre în susținerea comunităților de fermieri”, spune Ana-Maria Doxan.
Cadrul certificării
Foarte probabil, vă întrebați ce înseamnă certificarea și cum ajută segmentul cafelei premium. Ei bine, este un cadru bazat pe principii științifice, oferit de Rainforest Alliance. Certificarea ajută fermierii să măsoare progresul regenerativ în domenii de impact. Și menționăm reziliența climatică, sănătatea și fertilitatea solului, conservarea apei și mijloacele de trai. Agenția este organismul care oferă standardele de sustenabilitate în agricultură.

Evident, nu putem omite piața din România. “În România, vedem creșterea interesului din partea cliențior pentru produse cu impact pozitiv asupra mediului. Cafeaua provenită din agricultura regenerativă răspunde unei nevoi reale. Pentru Nespresso, acțiunile de sustenabilitate au impact direct în gustul cafelei. Oferim certitudinea că alegerea lor contribuie la un viitor mai sustenabil”, spune Ana-Maria Doxan (Nespresso România).
Nespresso | www.nespresso.com/ro

