Mijlocul săptămânii a fost marcat de anunțul Monarc Development în privința Radisson Blu Hotel & Residences Mamaia. Considerat unul dintre cele mai importante proiecte din România, acesta introduce pe piața locală conceptul de branded residences. Cu o valoare estimată la 70 milioane Euro, complexul rezidențial propune un nou reper de hospitality premium pe litoralul românesc.

Dezvoltat în zona premium a Constanței, proiectul aduce pe piața locală un model de proprietate asociat unor dezvoltări hospitality premium. Este genul de proprietate regăsită în special în destinații cunoscute, precum Coasta de Azur sau Santorini. Proiectul susține transformarea Constanței într-o destinație de hospitality, business și investiții, activă pe tot parcursul anului. Este o etapă care marchează trecerea proiectului din zona de planificare.
Evoluția
“Această etapă reprezintă un moment esențial pentru noi, confirmând faptul că putem aduce la Constanța un proiect la standarde globale. Suntem convinși că branded residences reprezintă următoarea etapă de maturizare a segmentului premium de hospitality și real estate-ul local. Constanța are toate premisele pentru a deveni o destinație activă 365 pe tot aprcursul anului”, Alexandru Manea (CEO Monarc Development).

Proiectul include 234 camere de hotel, 102 branded residences și facilități precum Spa & Wellness de aproximativ 1.000 mp. Clienții vor avea la dispoziție și o piscină interioară, infinity pool, centru fitness și plajă privată. Pe lângă acestea, proiectul integrează un centru de conferințe, consolidând poziționarea în segmentul corporate și MICE. Radisson Blu Hotel & Residences Mamaia marchează apariția primului proiect branded residences din România.
Modelul
Dezvoltat sub un brandul Radisson, conceptul combină avantajele proprietății private cu serviciile și standardele unei mărci hoteliere. Proprietarii beneficiază de administrare profesionistă și acces la facilitățile hotelului. Ei au la dispoziție și posibilitatea integrării proprietății într-un program hotelier atunci când nu este utilizată în scop personal. Modelul de proprietate este întâlnit în unele dintre cele mai dezvoltate piețe de hospitality din lume.

“Observăm o maturizare accelerată a pieței de hospitality și real estate premium locale Clienții caută tot mai mult produse care combină proprietatea cu servicii profesioniste de administrare și operare. Iar branded residences reprezintă unul dintre segmentele cu cea mai rapidă creștere la nivel global”, spune Alexandru Manea. Potrivit dezvoltatorului, alegerea Constanței nu este întâmplătoare, orașul fiind un centru economic important.
Dezvoltarea
Dincolo de rolul său turistic, Constanța beneficiează de dezvoltarea portului, infrastructurii și creșterea interesului investițional în regiune. Monarc Development consideră că viitorul litoralului românesc este strâns legat de dezvoltarea unei economii active pe tot parcursul anului. “Viitorul litoralului românesc înseamnă dezvoltare pe tot parcursul anului. Iar genul acesta de proiecte pot accelera transformarea locală”, spune Alexandru Manea.
Foto: Monarc Development | www.monarc.ro
Citește și:
Design și tehnici artizanale străvechi în era AI-ului
Aquatec Evolution, hub regional pentru arhitecți și designeri
Real Estate-ul local devine atractiv la nivel global
Montblanc scrie un nou capitol în povestea parfumului
Bugatti Tourbillon, influențe din segmentul orologeriei


