Cazinoul, în colaborare cu Primăria Constanța, organizează sâmbătă, 9 august, un eveniment de excepție: experiența Multisenzorială. Elegantul eveniment va avea loc pe faleza din fața Cazinoului, în cadrul unui concert desfășurat în aer liber.

Începând cu orele 21:30, melodiile trupelor Coldplay și Imagine Dragons vor fi reinterpretate de instrumente clasice. Conform organizatorilor, elegantul concert va fi susținut sub lumina a mii de lumânări. Pe scenă vor urca patru artiste remarcabile: Olga Berar, Ana Tănase, Tamara Dica și Diana Petre. Astfel, Cazinoul devine scena unui eveniment cu totul special – un moment de întâlnire între emoție, arhitectură, sunet și comunitate.
Experiența
Pentru ca experiența să poată fi trăită în condiții optime, gazdele au pus la dispoziția publicului 400 de scaune. Dispunerea lor va fi realizată pe faleza Cazinoului, într-un spațiu special amenajat pentru publicul iubitor de muzică. Accesul oaspeților se poate face începând cu orele 20:30, în zonele clar amenajate în acest sens. Foarte important de menționat, nu există o formă de rezervare prealabilă, locurile fiind ocupate în ordinea sosirii.

Proiectul Multisenzorial propune iubitorilor de muzică o serie de concerte desfășurate în locații surprinzătoare. Sunt spații unde muzica clasică se îmbină armonios cu scenografii spectaculaose, pentu a crea experiențe artistice multisenzoriale. Acest proiect a debutat în luna noiembrie, crescând de-a lungul celor peste 160 de concerte organizate până în prezent. Concertele au fost organizate în locuri imrpesionante din țară și străinătate.
Cazinoul
Emblematic pentru Constanța, Cazinoul este una dintre cele mai valoaroase construcții în stil Art Nouveau din Europa de Est. Renovat recent, Cazinoul a intrat în circuitul cultural, devenind gazda unor evenimente de prestigiu. În spiritul culturii accesibile, în vara acestui an au fost lansate o serie de concerte gratuite. Concertul Multisenzorial marchează o nouă etapă în viața acestui monument istoric, readus la splendoare interbelică.
Cazinoul Constanța | www.cazinoul.com
Citește și:
Ruinart x Tadashi Kawamata, inspirație din natură
Comoara Brodată a Reginelor, o moștenire a identității românești
Musée Des Arts Décoratifs, expoziție dedicată Orient Express
Bowers & Wilkins, ediție limitată Abbey Road
Uber a lansat excursii exclusive cu elicopterul și barca


