Elegantul ceas pilot al mărcii germane STOWA revine în atenția pasionaților de orologerie cu o nouă paletă de culori. Realizat prin tehnica dégradé, ceasul oferă un gradient subtil de culoare: nuanțe deschise în mijloc și tonuri închise pe margine.
Finisajul elaborat sunburst de pe cadran reflect lumina și face ceasul să strălucească. Cadranul este ulterior lăcuit și finisat cu un gradient de culoare neagră spre margine – cu ajutorul tehnicii dégradé. Pentru noua ediție, STOWA propune două nuanțe de culoare – verde și albastru. Versiunea verde dispune de un cadran periat, inspirat de Pădurea Neagră. Versiunea albastră se prezintă cu un cadran care strălucește ușor în lumina.
Nuanțe
Ceasurile în versiunea verde sunt deosebit de elegante, discrete și cumva speciale. Foarte atractive, ceasurile în tonul verde pot completa în mod elegant o ținută de vară. Realizat în stilul pilot, ceasul cu cadran albastru arată elegant și se remarcă printre modelele clasice negre. Albastrul este una dintre cele mai populare culori din universul orologer. Mai mult, ceasurile albastre sunt extrem de versatile, fiind potrivite cu alte culori.
De altfel, nuanța albastră este potrivită pentru o ținută de seară sau look casul de zi cu zi. În functie de ținuta aleasă, culoarea albastră poate fi complementară pe încheietura mâinii dumneavostră. Noua colecție STOWA combină linia de design original al anilor 1940 cu caracteristicile ceasurilor pilot contemporane. Este o colecție de ceasuri care a evoluat elegant în design și tehnologie, dar a ramas fidelă identității sale originale.
Evoluția
De-a lungul timpului, ceasurile mărcii germane au evoluat armonios, oferind pasionaților un design modern și eleganță sportivă. Linia cadranelor continuă să se bazeze pe o topografie simplă. Indecșii clasici se bazează pe cei originali, strălucind în noapte datorită Superluminova C3. Sunt detalii care contribuie la evoluția elegantă a ceasurilor STOWA. Pentru cei interesați, colecția este disponibilă în diferite dimensiuni, materiale și culori.
STOWA – detalii suplimentare AICI
Citește și:
MB&F revine la ceasurile de tip science-fiction
Parmigiani Fleurier Tonda PF Chronographe Mystérieux
A. Lange & Söhne, ediție Lange 1 Daymatic Honeygold
Rolls-Royce Spectre, inspirație de primăvară
Le Chalet, experiență imersivă în tradiția elvețiană






