Ediția 2026 a Concorso d’Eleganza Villa d’Este a marcat o etapă importantă pentru constructorul italian de mașini sport Pagani. Un model Zonda C12S 7.0L a fost present pentru prima data pe eleganta peluză a prestigiosului concurs de eleganță. Debutul face parte dintr-o celebrare mai amplă a moștenirii mărcii pe malurile Lacului Como.

Prezența la Villa d’Este a fost dublată de dezvăluirea modelului Zonda Cervino la Fuori Concorso, în curtea Villa Olmo. Astfel, constructorul sport italian a dorit să evidențieze echilibrul perfect dintre conservarea istorică și inovația personalizată. Weekend-ul a început cu prezența Zonda C12 S 7.0L la Villa d’Este, vehicul care a marcat nașterea unei legende. Este genul de automobil care a redefinit peisajul supercarurilor începând cu anul 1999.
Concurso d’Eleganza
Inspirat de viziunea lui artistului Leonardo da Vinci, acest șasiu specific reprezintă o dovadă a excelenței Pagani Rinascimento. Creat pentru primele modele ale familiei Zonda, Rinascimento este mai mult decât un proiect de restaurare. Este vorba despre un proces dedicat readucerii mașinilor Pagani la splendoarea lor originală. Fiecare componentă este inspectată de artizanii Pagani Officina și, acolo unde este necesar, mașinal este restaurată.

Un album certifică procesul cu desene originale și date tehnice din arhivele San Cesario sul Panaro. Programul asigură faptul că spiritul de pionierat al modelului C12 rămâne intact. Acesta păstrează din puritatea mecanică și estetică care a captivat lumea în urmă cu 25 ani. Acest șasiu reprezintă o piatră de hotar – este primul exemplar din istoria mărcii. Construit în 2000 la cererea clientului, mașina se diferențiează prin acoperișul din sticlă.
Fuori Concorso
În același timp, în cadrul expoziției curatoriale Fuori Concorso, Pagani a prezentat Zonda Cervino o capodoperă a programului Pagani Unico. Programul reprezintă apogeul filozofiei personalziate a mărcii, mult dincolo de o simplă personalizare. Pagani Zonda Cervino este o reimaginare completă a modelului de bază Zonda, bazat pe șasiul existent. Însă, modelul propune o caroserie complet nouă, fiecare curbă și suprafață fiind reporiectată.

Totodată, evoluția tehnologică este și ea prezentă. Sub liniile sale fluide, mașina a fost modernizată cu tehnologie de ultimă generație – inclusiv un nou sistem de suspensie. Amortizoare și componente mecanice de top completează peisajul tehnologic. Prin implementarea filozofiei Unico, proiectul este apogeul Pagani Unico. Este un sanctuar creativ, unde clientul observă cum mașina sa trece printr-o transformare stilistică completă.
Foto: Pagani Automobili | www.pagani.com
Citește și:
Morgan a dezvăluit modelul exclusivist Midsummer Coupé
Design și tehnici artizanale străvechi în era AI-ului
XPENG, tehnologie care modelează viitorul mobilității
Purcari, vinul oficial al Festivalului George Enescu
The Glen Grant, ediție limitată în Seria Exploration


