Un secol și jumătate de investigații

0
23

În România, paranormalul îşi are un loc de cinste în memoria colectivă a poporului şi asta deoarece dintotdeauna, au existat obiceiuri în zona de provincie şi nu numai, diverse tradiţii, vechi de când lumea, ce amintesc de prezenţa spiritelor, a fantomelor, a celor răposaţi şi ceea ce trebuie făcut pentru a-i ţine departe de lumea noastră.

The Ghost Club (Clubul fantomelor) a fost întemeiat în Londra, la începutul anului 1862, însă rădăcinile sale duc mult mai departe. 1855, Cambridge, curiozitatea unor studenţi aparţinând colegiului Trinity, s-au întâlnit în secret, pentru a discuta despre fenomene paranormale şi implicit, prezenţa fantomelor în vecinătatea lor. Subiectul ‘morţii’ a fascinat întotdeauna şi asta deoarece oamenii nu s-au împăcat cu explicaţiile aduse de oamenii de ştiinţă, pentru ei, existenţa fantomelor a însemnat acea picătură de fantasmagoric, de care ei aveau nevoie. Atunci când Clubul a fost făcut public la Londra, totul a fost stabilit ca o organizaţie de investigaţii paranormale şi cercetare, non-profit (cum a rămas până în prezent, de altfel), unde răsplata era însăşi pasiunea pentru mister.

În 1862, cand Londra afla de existenţa acestui Club de Fantome, The Times venea în ajutorul celor pragmatici, înjosind pe cât cu putinţă iniţiativa iubitorilor de adrenalină. Printre primii membri ai clubului s-au numărat Charles Dickens şi Sir Arthur Conan Doyle, două personaje îndrăgostite de misticism,  care se hrăneau pur şi simplu, cu poveştile paranormale. Ce-i drept este că în perioada respectivă, cazurile ce ridicau semne de întrebare până şi autorităţilor, chiar erau prezente, în oraş dar şi în locuri pustiite, creându-se o frenezie în Statele Unite, dar şi în locuri izoate din Europa. Unul din primele cazuri investigate de către Club, a fost cel al Fraţilor Davenport, vestiţi magicieni ai momentului, care înşelau publicul larg cu scamatoriile lor, puse în seama spiritismului.

Tatăl celor doi, alături de un asociat, susţineau din răsputeri, că băieţii deţineau puteri speciale, prin intermediul cărora puteau comunica cu cei decedaţi. În ajutorul acestei teorii mincinoase, veneau diverse şiretlicuri inteligente care înşelau ochiul, iar publicul era fascinat, plătind bani grei pentru a putea gusta misticismul neelucidat. Interesant este că în ciuda multiplelor demascări, inclusiv cea făcută mai târziu de către Harry Houdini, investigaţia condusă de Club nu a fost soluţionată niciodată şi asta se pare că din cauza distinsului Arthur Conan Doyle, care a susţinut încă de prima dată când i-a cunoscut pe cei doi, că sunt spiritişti autentici.

Din păcate, entuziasmul Clubului a fost curmat de moartea lui Charles Dickens în 1870, unul din cei mai înfocaţi membri şi de asemenea unul din fondatori, iar odată cu el, distinsul lăcaş al misterelor este dizolvat. Clubul Fantomelor a avut totuşi un impact la nivelul populaţiei, iar 12 ani mai târziu, de Ziua Tuturor Sfinţilor (“All Saints Day”), 1882, cu ajutorul unui medium, domnul Stainton Moses şi Alfred Alaric Watts redeschid porţile, cel din urmă refuzând vehement existenţa Clublui iniţial, pretinzând că cei doi sunt fondatorii originali.

În acelaşi an, este înfiinţată Society for Psychical Research (SPR), care se ocupă cu studiul evenimentelor paranormale şi înţelegerea lor. Respectiva organizaţie îşi ţinea acţiunile secrete, membrii lor fiind sceptici şi oameni de ştiinţă, mereu în căutarea demontării diverselor teorii paranormale. Scopul lor era unul foarte simplu, să aducă explicaţii logice şi să expună fraudele. A doua naştere a Clubului a adus pe umerii membrilor, o uşoară ironie, căci aceşti domni, distinşi oameni ai societăţii, practicau spiritismul, aveau diferite convingeri ce încurajau existenţa evenimentelor paranormale, însă întreg efortul lor era de a lupta împotriva înşelătoriilor şi a credulilor, care ţineau misticismul în viaţă prin scamatorii, ori poveşti inventate tocmai pentru a atrage atenţia.

Cu toate acestea, Clubul Fantomelor se diferenţia în materie de investigaţii paranormale, de fratele mai mare, SPR, numărând doar 82 de membri în 54 de ani, de asemenea un loc unde prezenţa femeilor era strict interzisă. Printre membrii se numărau oameni de ştiinţă şi intelectuali de seamă ai vremii, precum Sir William Crookes, Sir Oliver Lodge, Nandor Fodor, Sir Arthur Conan Doyle. În conformitate cu documentele din arhivele Clubului, în data de 2 noiembrie al fiecărui an, exista o tradiţie prin care toţi membrii Clubului, vii sau morţi, erau recunoscuţi ca membri şi onoraţi, considerându-se că prezenţa celor decedaţi se făcea simţită. Secolul XX a adus noi membri dedicaţi misticismului, aici vorbim despre poetul W.B. Yeats şi autorul Harry Price, care au dus investigaţiile Clubului dintr-o camera de cercetare, unde membrii deseori purtau discuţii pe teme paranormale, într-un laborator, unde testele pentru pretinşi medii aveau o natură chimică şi aici putem să-l menţionăm pe Sir William Crookes, un chimist desăvârşit al perioadei.

Harry Price a fost unul din cei mai înverşunaţi membri ai Clublui. El a condus numeroase investigaţii, precum cea din Borley Rectory, din Essex, cunoscută publicului larg ca ‘cea mai bântuită casă din Anglia’. Scriitorul a trăit în casa cu pricina din Mai 1937, până în Mai 1938, iar în 1940 publică o carte despre investigaţie şi experienţele trăite de acesta. Totuşi, participarea la întâlnirile Clubului scăzuse considerabil în 1936, iar membrii activi hotărăsc încă o dată, ca acesta să fie dizolvat. De această dată însă, documentele au fost donate Muzeului Britanic, având o clauză ce interzicea explorarea documentelor până în 1962, din respect pentru confidenţialitate.

Iubitorii de paranormal nu au avut pace, iar în urma eforturilor lui Harry Price, Clubul Fantomelor era redeschis 18 luni mai târziu, având noi reguli spre deosebire de formatul iniţial. Întâlnirile aveau ca invitaţi nu doar membrii, ci şi persoane ce activau ca medii, unde se purta un dialog despre activităţi paranormal, în jurul unei mese lungi unde se servea cina. Atmosfera se dorea a fi mult mai relaxată, iar de această dată, femeile puteau depune cerere pentru a fi acceptate în Club.

Printre membrii perioadei s-au numărat Dr. C.E.M. Joad, Sir Julian Huxley, Algernon Blackwood, Sir Osbert Sitwell ori Lord Amwell. După moartea lui Price în 1948, Clubul a fost prezidat de către Philip Paul şi Peter Underwood. În 1967, Tom Perrott se alătură membrilor şi serveşte ca preşedinte din 1971 până în 1993. În ciuda schimbărilor suferite în timp, Clubul a continuat să includă diverse subiecte, de la farfurii zburătoare, radiestezie, catalepsie, criptozoologie şi altele similare.

În 2005, Clubul Fantomelor a cunoscut primul preşedinte de sex feminin, Kathy Gearing, iar membrii continuă să se întâlnească şi astăzi în incinta Hotelului Militar Victory Services Club, iar de curând au condus o investigaţie chiar în inima Scoţiei. Clubul fantomelor s-a născut din curiozitate, din dorinţa de a cunoaşte ceea ce nu ne este dat să ştim, iar ceea ce l-a făcut să reziste bine ancorat în inimile oamenilor, pentru mai bine de un secol şi jumătate, este chiar pasiunea nestăvilită a individului în faţa necunoscutului. În timp, cei ce activau ca medii au dispărut, tocmai datorită acestui Club.

Documentele secrete conţin sute de investigaţii întreprinse, iar de cele mai multe ori, în frunte cu Harry Price, mulţi dintre ei au căutat să împărtăşească din experienţele lor cu alţi oameni interesaţi, publicând o serie de cărţi descriptive. Dragostea pentru necunsocut a unit minţi luminate, care poate din joacă, ori poate cu o ambiţie debordantă, au explorat tărâmul paranormal, iar un lucru este cert, acest Club nu ar fi rezistat testul timpului, dacă dovezile sau activitatea sa, nu ar fi adus satisfacţii temeinice. (Text de: Cosmin Lungu).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here