Share This Article
Triumful Morții este o frescă păstrată la galeria Palazzo Abatellis din Palermo (Sicilia) și este realizată de un autor necunoscut, ea fiind datată în jurul anului 1446. Este una dintre cele mai bine păstrate opere din perioada domniilor lui Ferdinand I (1412) și Alfonso V de Aragon (cel care a făcut din Palermo baza sa de cucerire a regatului Neapolelui).
Lucrarea provine din Palazzo Slafani și, datorită nivelului artistic ridicat, fără precedent în zonă, se crede că este rezultatul unei comisii regale directe, foarte posibil comandată unui artist străin – probabil Catalan sau provensal – chemat special pe insula. Tema “Triumfului Morții” se răspândise deja în secolul al XIV-lea, dar aici este reprezentată cu o insistență deosebită, o caracteristică rară în Italia. Fresca este compusă ca o pagină gigantică, ansamblul aducân în față privitorului o luxuriantă grădină fermecată, mărginită de un gard viu. Moartea este prezentă călare pe un cal cu schelet fantomatic. Ajunsă în mijlocul grădinii, moarte începe să tragă cu săgeți în personaje care aparți tuturor categoriilor sociale, omorându-le. Calul, de o vitalitate copleștoare, ocupă centrul scenei – cu anatomia macabre a corpului fără carne, dar care prezintă la nivelul capului dinți și limbă. Moartea este descrisă efectiv în momentul în care eat rage doar o săgeată, aceasta lovind gâtul unui tânăr în partea dreaptă-jos a frescei; totodată, regăsim și două atribute tipice iconografiei: secera și o frunză. În partea de jos a frescei regăsim trupurile celor deja uciși: împărați, papi, episcopi, călugări (atât franciscani, cât și dominicani), poeți, cavaleri și domnișoare de onoare. Fiecare este reprezentat individual, într-o poziție diferită: unele cu o grimasă de durere încă prezentă pe față, altele cu member întinse, altele – doar atinse de săgeată – în momentul prăbușirii.
În stânga Triumful Morții se află un grup de oameni săraci, care invocă moartea pentru a-și curma suferințele trăite pe pământ, dar ei sunt ignorați cu cruzime. Printre toate imaginile oamenilor se detașează o figură – ca un observator al scenei – considerată a fi un portret al autorului. Totodată, în dreapta imaginii se află un grup de aristocrați – dezinteresați de evenimentul aflat în desfășurare – care își continua activitățile curente, cu excepția personajelor situate în apropierea cadavrelor. Diferiți muzicieni pot fi recunoscuți, alături de aceștia regăsind doamnele în rochii bogat ornate și cavaleri cu ținute cu detalii de blană, precum cei care vorbesc la marginea fântânii, un simbol recunoscut al vieții și tinereții. De asemenea, în partea superioară a frescei, partea stângă, regăsim și simbolul și două referințe la unele dintre cele mai îndrăgite libertăți ale aristocrației: vânătoarea, reprezentată de un bărbat care ține pe braț un șoim și altul care ține în lesă doi câini – nerăbdători să participe la vânătoare – unul dintre aceștia fiind prezentat gata de acțiune. În ciuda bogăției și complexității subiectului, scena este compusă într-un mod complet unitar, datorită unei stilizări liniare eficiente și a tușelor care reușesc să transmit consistența material a culorii. Detalii AICI.