Share This Article
Încă nu avem voie să călătorim, ceea ce nu ne împiedică totuși să ne gândim la viitoare destinație de vacană. Cum misiunea noastră este aceea de a vă prezenta cele mai bune și noi locații, am ales de data aceasta trei țri din sudul Europei: Portugalia, Spania și Grecia. Cu tradiții străvechi și peisaje spectaculoase, cele trei destinații rămân printre preferatele turiștilor de pretutindeni, dorință ce se transpune prin inaugurarea unor reședințe perfecte pentru a satisfice și cele mai raffinate gusturi. Așadar, să începem prezentarea acestora!
Casa de São Lourenço – situată la înălțimea de 1250 metri, pe coasta Serra da Estrela – un geopark înscris în patrimoniul UNESCO – și cu vederi panoramice asupra satului Manteigas, valea Zêzere, precum și a celui mai mare parc natural din Portugalia, această bijuterie private celebrează lucrările Mariei Keil – cel mai important artist și designer portughez – care, în anii 1940, a transpus viziunea sa asupra vieții în această structură istorică. Proaspăt renovată, Casa de São Lourenço oferă oaspeților 17 camere și 4 apartamente – reședința fiind inclusă în rețeaua Burel Mountain Hotels – și este infuzată cu design portughez contemporan, cu elemente ce marchează bogatul său trecut. Regăsim aici produse locale, precum vehicle mașini de fabricare a lânii, o ramură industrială care a permis dezvoltarea în timp a zonei; tururi de fabrică și țesături de înaltă calitate sunt disponibile celor care se cazează aici. De asemenea, ferestrele mari ale proprietății oferă splendide priveliști asupra mediului natural înconjurător, în timp ce camerele – dotate cu șeminee mari din piatră – vin să completeze bogata ofertă a Spa-ului și a restaurantului cu rețetele regionale reinterpretate într-o notă inovatoarea și creativă. Detalii AICI.
Cretan Malia Park – ajungem în însorita Grecie, locul unde frumusețea Insulei Creta se îmbină armonios în spațiile primitoare ale Cretan Malia Park, un loc unde se reflect culorile pietrei locale, apa albastră a Mediteranei și grădinile luxuriante ce adăpostesc tufe de mure, smochine, banana și palmieri. Cum aceste împrejurimi necesită o abordare ecologistă – transpusă în curățarea mării și a programelor de biodiversitate – hotelul este implicat în susținerea numeroaselor initiative de reducere a impactului asupra mediului natural înconjurător. Mai mult, senzația de liniște și mirosul de pini vin să întregească experiența de călătorie, completate de cele trei restaurante ale reședinței – aflate sub bagheta bucătarului Athinagoras Kostakos – care folosesc ingrediente din grădina proprie sau din fermele situate în imediata apropiere, o selecție de meniuri cretane și italiene fiind însoțite de specialități mediteraneene. Numeroase vinuri cretane permit oaspeților să experimenteze industria de vinuri locală. De asemenea, proprietatea oferă o abordare holistică a wellness-ului, la dispoziția dumneavoastră fiind diferite tratamente, yoga și ședințe de meditație. Un mic club pentru copii – amplasat în grădinile luxuriante ale resort-ului – precum și diferite opțiuni culinare sănătoase vin să completeze oferta acestei rafinate proprietăți din mijlocul Mediteranei. Detalii AICI.
El Llorenç Parc de la Mar – situat în inima centrului istoric din Palma, El Llorenç Parc de la Mar se ridică mândru printre străduțele medievale ale orașului – o urmă a vechilor tradiții spaniole, maure și arabe – reședința fiind o splendidă creație de artă. O panoplie de nou și vechi te întâmpină de cum pășești aici, elemente precum parchetul în stil Versailles fiind completat de coloanele din piatră Santanyi și pereți cu tencuială în stil venetian cu inserții din lemn de nuc (realizate la comandă). Cele 33 de camere ale hotelului beneficiează de pardoselele fascinante ale designer-ului Magnus Erhland, ca un răspuns la elementele tradiționale arabe, o completare la amestecul obiectelor de artă și fotografii vintage întâlnite în cadrul reședinței. Tot aici o să regăsiți și cea mai lungă piscină infinită din Palma de Mallorca, zona de luat masa – aflată sub supravegherea bucătarului Majorcan Santi Taura – și camerele hotelului oferind unele dintre cele mai spectaculoase priveliști asupra mării și Catedralei din Palma. Un concept de Spa – c einclude băi arabe – o sală de gimnastică și o piscină interioară vin să completeze facilitășile reședinței, în timp ce un cuptor maur din secolul al XI-lea – descoperit în timpul renovării – a fost readus la viață. Symbol al bogatului trecut istoric, El Llorenç reprezintă locul perfect pentru viitoarea dumneavoastră vacanță. Detalii AICI.