Share This Article
Organizat pe fundalul unei spectaculoase grădini botanice, The Aurora va prezenta unele dintre cele mai rare vehicule din lume. Evenimentul, desfășurat în Suedia (între 5/7 iulie), va consolida rolul Scandinaviei pe arena internațională a mașinilor de colecție.

Realizat în parteneriat cu BMW Group și Koenigsegg, evenimentul urmeaza să devină un punct de referință în calendarul auto. “Scandinavia deține o vastă colecție de automobile clasice și hypercar-uri modern. Sunt vehicule care merită să fie expuse pe arena internațională”, spune Filip Larsson, inițiatorul proiectului. “Dorim să creăm un eveniment de stil de viață, care să evidențieze ce are mai bun de oferit Scandinavia”, completează dl. Larsson.
The Aurora
Pe lângă sponsorii menționți, elegantul eveniment se bucură (și) de aportul Motikon în calitate de partener Classic Car. Astfel, unele dintre cele mai râvnite automobile clasice se vor întâlni cu cele mai avansate hypercar-uri ale momentului. Oaspeții vor avea posibilitatea să întâlnească vehicule dinaintea WWII sau clasicele anilor 1950. Un program dinamic permite diferitelor epoci să fie în centrul atenției pe parcursul celor trei zile ale evenimentului.

Fiecare zi și noapte va oferi un experiențe unice, asigurând oaspeților un weekend de neuitat în privința culturii auto. Două programe distincte vor fi disponibile: Aurora Showfield și Autora Concours, centrate pe trecutul automobilelor. Acestea vor fi completate de două programe axate pe viitorul autombilului sportiv: Aurora Hypercar și Aurora Talks. Cu siguranță, adăugăm noi, viitorul mobilității nu poate fi dezvoltat fără înțelegerea trecutului.
Experiența
O expoziție atent organizată va expune comori auto din peisajul scandinav, vehicule care nu au mai foste xpuse până acum. Totodată, vor fi prezente hypercar-uri din toate epocile, atent selectate de juruiul concursului pentru semnificația și valoarea lor istorică. Vehiculele participante vor fi analizate de un juriu special selectat, acesta recompensând cele mai originale vehicule. Experiența este completată de prezența unor mașini de înaltă perfornață.

Organizată în parteneriat cu Koenigsegg, Aurora Hypercar Experience va combina o expoziție cu oportunitatea de vizitare a Atelierului Koenigsegg. Oaspeții vor avea ocazia să-l întâlnească pe Christian von Koenigsegg și să conducă hypercar-urile pe pista de teste a mărcii. Ocazie importantă, ținând cont că marca hyper-sportivă marchează cea de-a 30-a aniversare. Ca atare, va fi prezentată publicului cea mai mare colecție de mașini Koenigsegg.