Share This Article
Împărțită în nouă secțiuni, expoziția “Sargent and Fashion” conduce publicul într-o rafinată călătorie prin opera lui John Singer Sargent. Desfășurată la Tate Britain (februarie/iulie 2024), expoziția subliniază influența profundă pe care moda a avut-o asupra picturilor artistului american.
Prin valorificarea apariției haute-couture și semnificației sale sociale, expoziția prezintă modul prin care Sargent a utilizat culoarea și lumina. De asemenea, folosirea texturii, formei și modelului pe care îmbrăcămintea le-a oferit în reflectarea personalităților prezente în picturile sale. El aruncă o lumină asupra modului cum vestimentația contestă convențiile sociale din epocă, documentând splendoarea victoriană și luxul Edwardian.
Viziunea
Viziunea lui Sargent oferă vizitatorilor o înțelegere profundă a călătoriei sale artistice, bine surprinsă de galeria Tate Britain. Evenimentul reunește pictura și haute-couture-ul într-o selecție de portrete revelatoare, care duce privitorul într-o epocă a luxului și excesului. Cu o selecție de 60 dintre lucrările emblematice ale artistului, expoziția explorează nuanțat intersecția dintre artă și modă. O selecție captivantă asupra dinamicii sociale opulente.
O societate aflată la intersecția dintre secolele 19/20, artistul redând propria viziune despre funcția socială a modei și portretului. Expoziția se deschide cu Lady Sasson (Aline de Rothschild), însoțită de mantia originală din mătase pe care Sargent a stilizat-o. Madame X (Madame Pierre Gautreau) surprinde dramatismul și alura atât a modei, cât, mai ales, a portretului. De asemenea, este suprinsă într-un mod adecvat și puterea socială adiacentă.
Expoziția
Printre lucrările expuse se regăsește o bijuterie care a aparținut actriței Ellen Terry, o rochie purtată în rolul Lady MacBeth. Alături, vizitatorii pot admira rochia verde Beetle Wing, o rară oportunitate de a vedea împreună aceste piese vestimentare. De altfel, Ellen Tery a fost sursă de inspiratie pentru Sargent, inițial artistul dorind să o picteze pe scenă. Însă, îndrăgostit de teatru și modă, artistul a decis să o pitceze pe Terry în această ipostază.
Cunoscut ca unul dintre cei mai importanți portretiști ai generației sale, Sargent a suprins societățile cosmopolite din Europa și America. În această expoziție, curatorul #JamesFinch dă viață operelor lui Sargent prin expunerea pieselor vestimentare originale. El examinează interpretarea artistică a artisutlui asupra a ceea ce numim astăzi haute-couture. O expoziție care marchează călătoria lui John Sargent printre înalta societate britanică.