Toscana reprezintă o parte esențială din istoria vinificației italiene, regiunea fiind binecuvântată cu o mare varietate de vinuri excelente. Din punct de vedere istoric, climatic și al soiurilor de producție, Toscana este împărțită în două regiuni distincte.
-
Toscana este cu siguranță una dintre provinciile italiene cu vocație oenologică ridicată, iar prin modul cum alternează văile și dealurile, regiunea pare să fi fost făcută special pentru cultivarea viței de vie. Prin urmare, este foarte ușor să ne imaginăm de ce un Leonardo da Vinci și-a dezvoltat pasiunea pentru viticultură chiar aici, în regiunea…
-
Toscana – de la Massa Carrara și până la Grosseto, coasta provinciei se prezintă cu un peisaj compus din munți, dealuri și câmpii, o mare parte a acestora fiind dedicate producției unora dintre cele mai bune vinuri din lume. Aici regăsim vânturile ce bat dinspre mare (și aromele aduse de acestea), provincia constituind locul perfect…
-
Trei expresii ale farmecului toscan sunt regăsite într-una dintre cele mai renumite regiuni viticole ale Italiei, provincia putând să mândrească cu o istorie de trei milenii, cu o evoluție, ce a pornit de la etrusci, asupra căreia și-au pus amprenta romanii, în antichitate, călugării creștini, în Evul Mediu, familiile aristocrate, în perioada Renașterii, dar și…