Share This Article
Sunt pregătite mașinile pentru zbor? O întrebare pe care și-o pun din ce în ce mai mulți oameni, viitorul mobilității fiind unul dedicat zborului. O consecință a creșterii aglomerărilor urbane și a necesității unui transport cât mai fluid posibil.
“Mobilitatea aeriană avansată este următoarea revoluție în domeniul transportului”, spune Robin Riedel (Partener McKinsey & Company). Evident, trebuie să luăm în calcul că nu suntem pregătiți să vedem vehicule precum cele din filemele holylwoodiene. Mobilitatea aeriană se referă la o industrie care cuprinde aproximativ 250 de companii care doresc să construiască vehicule electrice. Gândite a fi curate și silențioase.
Dezvoltarea mobilității
Dezvoltarea mobilității aeriene nu poate fi realizată fără o infrastructură adecvată în marile orașe ale lumii. Pentru a înțelege dezvoltarea acestui segment, voi încerca să redau conversația purtată de Robin Riedel și Shivika Sahdev. O dezvoltare care ne conduce către viitorul mobilității, unul care – foarte posibil – este încadrat în zona SF. Chiar dacă el este unul necesar, ținând cont de problemele ecologice ale momentului.
Studiul poate fi citit integral AICI
Așadar, încă de la apariția mașinii, omul a visat să transforme acest mijloc de deplasare într-unul zburător. Menționând acest aspect, Robin Riedel spune că “a existat o convergență a mai multor tendințe în ultimii ani”. În primul rând, serviciile la cerere au schimbat modalitatea în care ne raportăm la mobilitate. În al doilea rând, perioada actuală pune accent pe sustenabilitatea pe care trebuie să o suporte aceste vehicule.
“Există în acest moment o multitudine de finanțări disponibile, investitori care doresc să ia parte la dezvoltarea segmentului. Tehnologia este astăzi în sfârșit disponibilă”, completează Robin Riedel. “Total de acord”, menționează și Shivika Sahdev. “Însă, pentru mine este fundamentală dezvoltarea tehnologică a bateriei. Accesibilitatea acestui element deosebit de important în economia mobilității începe să aibă sens”.
Experiența pasagerilor
Importante sunt experiențele pasagerilor, ele urmând să se situeze între călătoria actuală și cea aeriană. Pentru unii operatori, clienții vor dispune de propriul avion, în timp ce alții ar putea împărtăși călătoria cu alții. Vehiculele vor fi relativ mici în comparație cu companiile aeriene de astăzi, cu unul sau șapte locuri. Interiorul este similar cu cel al mașinilor: scaune confortabile, centuri de siguranță și geamuri pentru admirarea pesisajelor.
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul The Gentleman’s Journal AICI