Share This Article
În 1895, într-un eseu intitulat “Cartea. Instrument spiritual”, poetul Stephane Mallarmé și-a prezentat pentru prima dată cea mai cunoscută afirmație a sa: “Tot ceea ce există, sfârșeste prin a anunge într-o carte”. De altfel, Stephane Mallarmé nu se gândea la o anume carte, ci (după cum îi scria prietenului său Verlaine într-o scrisoare) “Eu am convingerea că, cartea, într-o analiză finală, există doar pentru o singură… arhitectură sau premeditare… ca o explicație Orfeică a pământului”.
Pentru tot restul vieții sale, poetul s-a dedicat acestui proiect: întrucât cartea în forma sa actuală nu a fost la dispoziția scopului pentru care a fost creată, el și-a propus să creeze o carte nouă, extinsă și într-un segment de cross-media care ar include dansul, teatrul și muzica, reconfigurând toate aceste forme în cadrul unui ”sistem de relații” total pe care l-ar numi pur și simplu “Le Livre”. Trei decenii mai târziu, părintele antropologiei moderne – Bronislaw Malinowski – a formulat o ambiție similară pentru domeniul etnografic. Astfel, prima lui cerință către antropologi a fost aceea de a “Nota absolut tot” – în încercarea de a analiza fiecare detaliu în parte și de a le integra într-un tot unitar. Nouăzeci de ani mai târziu, în epoca modernă, se pare că aspirațiile celor doi bărbați au fost în sfârșit realizate. “Sistemul de ralaționare” a lui Mallarmé – în care se regăsesc toate obiectele și fenomenele – își regăsesc întruchiparea în World Wide Web. Totodată, cerința lui Bronislaw Malinowski a fost realizată, nu pe triburi îndepărtate, ci mai degrabă pe locuitorii țărilor hiper-dezvoltate. Acum, totul este scris. Nu există niciun moment din viața noastră care nu este documentată; străzile sunt monitorizate de camere de luat vederi, marcate prin GPS și urmărite de datele stocate pe telefoanele mobile din buzunarul nostru. Fiecare adresă web pe care o vizităm sau fiecare apăsare a tastei, totul este arhivat. Rețelele sunt cartografiate cu ajutorul unor software-uri speciale, rolul lor fiind acela de a tabela și indexa fiecare cumpărătură sau căutare a anumitor obiecte/produse, precum și cu cine împărtășim anumite modele de cumpărare sau de plăcere.
Fascinant în acest caz este ascensiunea culturii digitale și regimul de supraveghere pe care o aduce, ceea ce ne conduce la o veche zicală care spune că “toată literatura este politică”; chiar dacă astăzi ea poate fi interpretată în sens invers: “politica în sine devine o problemă literară”. Literară în sensul în care viața publică – privată – se regăsește sub același slogan: când totul este notat într-un registru de date, atunci experiența în sine se reduce la anumite momente și acte de scriere. Un model surprins de Kafka în povestirea “In the Penal Colony”, el având în vedere o mașinărie uriașă în care sunt închiși prizonierii, chinurile suferite de aceștia regăsindu-se în cuvintele legii: “Fii drept”. Totodată, pentru filozoful Michel de Certeau, toți trăim în interiorul acestei mașinării: în capitalism, toți “suntem transformați în texte, conform cu dorința occidental de a citi produsele sale”. Un aspect care poate observat cel mai bine în construcția noului sediu al agenției guvernamentale NSA (Maryland, Statele Unite): o cutie neagră, din sticlă, sub acoperișul căreia sunt regăsite numeroase înregistrări…. o clădire-simbol, o “Carte” modernă. Chiar și așa, se pare că agenția nu (mai) poate ține pasul cu analiza și corelarea datelor. Poate că suntem în punctul în care “ceva” trebuie schimbat: poate că nu “Scrisul” este problema principală, ci tocmai “Cititul”. Iar aici începe o problemă cu adevărat fundamentală: sarcina nu mai este de a găsi noi forme de exprimare; important în acest moment este de a găsi noi modalități de cartografiere și navigare, cititul devenind o calitate supremă în hățișul informațiilor care ne înconjoară în fiecare moment al vieții noastre.
Detalii aici: STEPHANE MALARMÉ