Share This Article
Spania se îndreaptă spre un an record în turism în 2024. Numărul vizitatorilor străini în Spania a crescut cu 13% în primul semestru, astfel încât ţara este în grafic pentru o nouă valoare de referință în privinţa numărului de turişti.

În primele şase luni din acest an, numărul vizitatorilor străini în Spania s-a situat la 42,5 milioane. Numai în iunie, începutul perioadei aglomerate de vacanţă, a fost înregistrată o creştere de 9%, la nouă milioane. Datele arată că 2024 va fi un alt an record pentru Spania, deja a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa. Analiştii estimează că va fi depăşit nivelul ridicat de anul trecut, de 85 milioane de turişti.
Spania, echilibru între turism și interese locale
Datele INE arată că în iunie cheltuielile vizitatorilor străini în Spania au crescut cu 17%, la 12,3 miliarde de euro. Această valoare a sprijinit avansul robust al economiei. Dar unii spanioli din cele mai populare destinaţii, inclusiv Mallorca, Barcelona şi Insulele Canare, au organizat proteste. Ei şi-au exprimat nemulţumirea faţă de creşterea fluxului de turişti şi impactul asupra costurilor cu locuinţa. Este motivul pentru care Guvernul spaniol caută soluții pentru a găsi un echilibru între turism și interesele locale.

Oamenii au dat vina pe platformele online, cum ar fi Airbnb şi Booking.com, pentru lipsa de locuinţe accesibile în Spania. Conform datelor, turiştii sunt din ce în ce mai interesaţi să stea în apartamente închiriate. Numărul vizitatorilor care în primul semestru din 2024 au preferat acest tip de cazare a crescut cu 30%. Pe de altă parte, numărul celor care au ales să stea la hotel a înregistrat un avans de 11 procente.
Măsuri speciale în Barcelona
Barcelona va lua măsuri speciale și va majora taxa plătită de pasagerii navelor de croazieră care vizitează oraşul pentru o perioadă mai mică de 12 ore. Anunțul a fost făcut luna trecută de primarul Jaume Collboni, care a precizat că valoarea actuală este de 7 euro pe zi. În plus, în iunie, Jaume Collboni anunţa că Barcelona va interzice închirierea de apartamente în scop turistic, până în 2028. Este o decizie drastică neaşteptată, prin care edilul vrea să oprească creşterea costurilor cu locuinţele şi să facă oraşul accesibil rezidenţilor.