Share This Article
Samsung rămâne lider pe piața smarthone europeană și în 2023. Duelul cu Apple este însă la cel mai înalt nivel. Și este de așteptat să continue în 2024. Ca și apetitul clienților pentru modelele high-end. Pentru întreg anul 2023, au fost livrate 129,8 milioane de telefoane (-8% față de 2022). Toți producătorii au raportat scăderi pe piața europeană, mai puțin Motorola.
Astfel, Samsung a fost lider de piață (43,7 milioane de smartphone-uri, minus 11%). A fost urmat de Apple (34,6 milioane de iPhone-uri și -4%) ș Xiaomi ( și inclusiv brandul Poco cu 22,2 mil. unități și -10%). Iar apoi de Motorola (6,4 mil. și +34%) și Oppo (inclusiv OnePlus, cu 3,7 mil. și -45%).
Samsung vs Apple în trimestrul 4 din 2023
În trimestrul 4 din 2023, Apple s-a întors pe prima poziție după șapte trimestre în spatele Samsung. Aceasta după ce a înregistrat o creștere de 1% față de anul precedent, la 12,4 milioane de unități. Samsung a ocupat locul doi, în scădere cu 12%, la 10,8 milioane de unități. Xiaomi și-a apărat a treia poziție, în ciuda scăderii cu 10%, la 6 milioane de unități. A beneficiat de un impuls pozitiv în Europa Centrală și de Est. Motorola și HONOR au completat top cinci, cu 2 milioane, respectiv 1,1 milioane de dispozitive, cu rate de creștere extraordinare de 73%, respectiv 116% față de anul precedent.
“Smartphone-urile high-end au obținut o cotă record pe piața europeană în T4 2023. Aproape 40% din livrările de smartphone-uri aveau un preț de 800 de dolari sau mai mare,” a declarat Runar Bjørhovde (Analist la Canalys). “Dominanța segmentului high-end a fost alimentată în principal de cererea puternică pentru iPhone 15 Pro, alături de volumele consistente ale seriei Galaxy S și de o creștere a Google Pixel. În viitor, Apple va încerca să capitalizeze pe ciclul iminent de reîmprospătare a produselor. În cazul Samsung, seriile premium S și dispozitivele pliabile rămân o prioritate, căutând să testeze un model de abonament bazat pe servicii.”
Ce ne așteptă în 2024
În 2024, piața europeană va reveni pe plus, chiar dacă creșterea va fi de o singură cifră datorită unui ciclu iminent de reîmprospătare a dispozitivelor achiziționate în timpul pandemiei. De asemenea, concurența se va intensifica, iar inteligența artificială integrată în smartphone-uri va face diferența. “Pentru a profita de această oportunitate și a se evidenția, furnizorii trebuie să aplice o abordare holistică, subliniind inovația, fiabilitatea, logistică backend, conformitatea regulamentară și un mesaj de marcă clar”, spun cei de la Canalys.
“Pe termen lung, furnizorii vor intensifica accentul pe experiența utilizatorului cu dispozitivul, care va avea AI la bază. Se vor accentua personalizarea, interacțiunea cu ecosistemul, productivitatea și divertismentul. Integrarea AI în smartphone-uri va continua să avanseze constant. Și în prezent servește ca o caracteristică esențială pentru R&D, crucială pentru menținerea competitivității pe termen lung. Cu toate acestea, furnizorii trebuie să se asigure că îi educă pe consumatori. Dar și să maximizeze puterea caracteristicilor AI la nivel de dispozitiv”.