Share This Article
Roma era un focar de ură de clasă, animozitate rasială, intoleranță religioasă și exploatare sexuală. chiar dacă elita romană a străvechiului oraș se mândrea cu demnitatea și onoarea ei, după cum scrie Harry Sidebottom. În cele ce urmează, voi încerca să vă prezint o parte din realitățile lumii romane, o societate marcată de violență, rebeliuni și exploatare sexuală. Cu toate acestea, se pare că această societate rușea să păstreze un anumit echilibru, așa cum putem noi să-l înțelegem astăzi.
Așadar, încep cu o procesiune ordonată de senatori – cu togile lor impunătoare – o imagine puternică pe toată durata existenței Imperiului Roman. Un aspect care ne spune multe despre cum se vedeau romanii pe ei înșiși: ca cetățeni civilizați și virtuoși. Mai presus de toate, aceasta cuprinde “dignitas” – un concept roman care poate fi tradus prin “valoare” – dar care era utilizat pentru o stare ce poate fi asimilată cu “demnitatea, meritul, onoarea, autocontrolul sau respectul public al individului”.
Pentru a justifica trecerea râului Rubicon și marșul asupra Romei, Julius Cezar a spus că “dignitas” a însemnat pentru el mai mult decât viața însăși. Având în vedere ideologia liniștită a “dignitas”, s-ar putea să vă imaginați că Roma Antică a fost un loc tolerant și plăcut pentru a trăi. Însă, este adevărat că nu a fost tot timpul așa: Roma era un oraș plin de intoleranță și violență, un teren fertil pentru ura de clasă, animozitate rasială, intoleranță religioasă și marcat de exploatare sexuală. Așadar, romanii se puteau gândi la ei ca fiind civilizați, chiar dacă multe aspecte ale societății de atunci ar fi inacceptabile în lumea modern de astăzi.
Divizarea claselor – Doar un roman putea să dețină titulatura de “dignitas”, chiar dacă această deminitate era un apanaj al elitei înstărite și educate. Plebeii Romei – sordide și vulgare, cum erau numite clasele inferioare de cei aflați în vârful piramidei sociale – nu puteau să dețină această calitate. Marcus Tullinus Cicero, orator, filozof și om de stat roman, “flata” publicul roman despre chipul său, dar le descria ca pe o “mulțime invidioasă” într-o lucrare de filozofie destinată elitelor romane. Într-un anumit sens, acest mod de raportare nu constituia o surpriză. În ochii elitelor, plebeea urbană nici măcar nu era considerate romană.
Un aspect regăsit foarte clar în expunerile lui Marcus Tullius Cicero: el flata plebeea – descriindu-I drept “stăpâni ai lumii” sau “moștenitori ai virtuților romane antice”. Însă, într-o lucrare destinată elitei, el utiliza un limbaj snob, referindu-se la plebe ca la o mulțime murdară, indisciplinată și lipsită de “adevăratele” virtuți ale unui roman. Un alt mare orator – aristocratul Scipio Aemilianus – categorisea plebeii și mai direct. Ei erau “străini”, spunea el, iar Italia nu era mai mult decât o mama vitregă.
Animozitatea rasială -Roma era un oraș de imigranți. Odată cu domnia lui Augustus (31 î.Hr. – 14 d. Hr., orașul avea să ajungă la aproximativ un million de locuitori. Creșterea exponențială a locuritorilor urbei a fost cauzată în parte de așa-zisa “criză agrară” din ultimele două secole, deoarece creșterea marilor proprietăți – deținute de elitele bogate – i-au alungat pe țărani departe de zonele rurale și i-a obligat să-și caute o viață nouă în capitala Imperiului. Afluxul a continuat și în primele trei secole ale erei noastre, în timp ce mulți migranți din Imperiu luau drumul Romei pentru tranzacții economice. Vorbind despre această stare de fapt, poetul și satiristul Juvenal și-a exprimat disprețul elitelor atunci când denigra sosirile din Siria drept “rahatul din râul Orontes care se scurge în Tibru”.
Mulți dintre noii veniți trăiau înghesuiți în locuințe insalubre, în timp ce cei mai puțin norocoși reușeau să-și găsească un loc sub poduri sau în diferitele tabere de refugiați din nordul Campus Martius, o zonă deținută de administrația publică a Romei. De asemenea, există și un procent semnificativ de noi veniți împotriva voinței lor. Mă refer aici la populația de sclavi a orașului, ale căror origini puteau să fie din interiorul Imperiului sau dincolo de frontierele sale. Elita – uitând că Romulus (unul dintre fondatorii mitici ai orașului Roma) – i-a așezat inițial pe sclavi în zona Dealului Palatin – ar putea, așadar, să disprețuiască plebea – ei numindu-i “străini” pe cei care aveau origini umile. Articolul poate fi citit integral în ediția print a The Gentleman’s Journal.
Sursă documentare: HistoryExtra/Wikipedia.