Share This Article
Ras Al Khaimah (RAK) înseamnă “vârful cortului” și este cel mai nordic emirat dintre cele șapte care compun – de la începutul anilor 1970 – actual stat Emiratele Arabe Unite (EAU). Cu peste 7.000 ani de istorie și cultură, emiratul poate fi escapada perfectă de vacanță – cu peisaje magnifice, linii de coastă uluitoare și fascinantul deșert – acesta impunându-se ca una dintre cele mai spectaculoase destinații din Orientul Mijlociu. Cu soare pe tot parcursul anului, emiratul te întâmpină cu plaje curate și nisip alb – completat de marea în nuanțe turcoaz și liniște – Ras Al Khaimah fiind poziționat la 45 minute de metroopola Dubai.
Despre regiune se vorbește destul de puțin, mult mai bogatul emirat al Dubaiului eclipsând cam tot ce se găsește în jur, însă, odată ajuns aici, Ras Al Khaimah merită să fie explorat. Deși ocupă doar 2% din totalul țării, emiratul are una dintre cele mai diversificate atracții, oferind vizitatorilor experiențe unice. Astfel, Ras Al Khaimah pune la dispoziție oaspeților diferite tipuri de cazare: zona de plajă; în oraș sau la munte; pe grupul de insule artificiale Al Marjan sau în mijlocul spectaculosului deșert. iar aici vorbim despre hoteluri și resort-uri de lux, dar și de hoteluri decente, la un raport preț/calitate foarte bun, alături de celebrele corturi tradiționale arabe – majoritatea lor fiind situate în deșert – o experiență care nu trebuie ratată. Fără îndoială, termenul de “affordable luxury” este cel care caracterizează majoritatea spațiilor de cazare din regiune, destinația fiind una emergentă, locul unde plătești un preț corect pentru ceea ce primești.
În ce privește sugestiile de vizitare – cu ajutorul agenției Dertour și exceptând plaja sau opțiunile de relaxare ale elegantelor resort-uri de aici – principalele trei atracții de vizitare sunt constituite de Muntele Jebel Jais, Tiroliana Jebel Jais și Forturile sau Clădirile abandonate din zona deșertică. O să încep cu Muntele Jais, cel mai înalt vârf muntos din țară, acesta marcând și granița cu Oman. El face parte din lanțul Hajar și continuă în emiratul vecin. Cu o textură aridă și sfărâmicios – în culoarea pudrei de cacao – muntele poate fi de mare interes pentru pasionații de cățărări, excursii attractive în natură și priveliști care îți taie respirația. A dooua destinație este reprezentată de Tiroliana Jebel Jais, aflată în strânsă legătură cu cea anterioară, Ras Al Khaimah mândrindu-se cu cea mai lungă tiroliană din lume – lansată în 31 ianuarie 2018, cu lungime de 2,83 kilometri – spațiul fiind înscris chiar și în Guiness Book.
În cea de-a treia destinație putem include Forturile sau Clădirile abandonate, aici urmând să vă przint două dintre cele mai representative. Așadar, regăsim aici Fortul Dhayah, recomandarea de vizitare fiin în cursul dimineții, motivul fiind reprezentat de cele două sute de trepte care trebuiesc urcate – căldura putând deveni un impediment serios. Din structura original a rămas doar o mica secțiune, Fortul fiind un simbol al rezistenței arabe împotriva englezilor, cei care – începând cu anul 1819 – au început cucerirea coastei Golfului Persic (până în Dubaiul de astăzi), fortul fiind singura structură amplasată strategic pe un deal de pe întreg teritoriul Emiratelor Arabe Unite.
Orașul-fantomă Al Jazirah Al Hamra este, de asemenea, un loc demn de vizitat. Un loc aparte în întreaga peninculă arabă, orașul fiind renumit înainte de anii 1960 – moment când s-au descoperit bogate zăcăminte de petrol – pentru abilitățile de scufundători în căutarea perlelor, precum și pentru modul cum aceștia știau să facă negoț cu aceste produse de lux. În decurs de numai câțiva ani, cei aproximativ patru mii de locuitori au plecat, mizând pe o viață mai prosper în capitala Abu Dhabi, ei abandonându-și complet orașul. Ca o ciudățenie a istoriei, orașul a fost conservat în cea mai mare parte, un rezultat al climei deșertice din regiune. Închei acest demers cu invitația de a consulta reprezentanții agenției Dertour (Foto: Ras Al Khaimah). Detalii aici: DERTOUR
Mai multe informații aici: WHEELS