Pășim azi în istoria artei lui Constantin Brâncuși privind la Polaire, câinele său Samoyed. A fost o poveste în două acte: Brâncuși l-a dus pe Polaire cu el la cele mai renumite cafenele și teatre și chiar la filme. “Ea a devenit, în felul ei, o celebritate a frumuseții pariziene și prietenii întrebau mereu de ea în scrisorile lor”, scrie artistul și istoricul John Golding în Vision of the Modern (1994).
De-a lungul vieții sale, Polaire a fost fotografiată și pictată de mari moderniști, printre care Man Ray și Edward Steichen. Brâncusi însuși a pozat în numeroase ipostaze alături de ea. Într-o fotografie făcută de sculptor în atelierul său, în jurul anului1921, Polaire stă deasupra bazei unei lucrări neterminate, carea fost intitulată Chien de Garde.
“Acest lucru a fost omagiat și platformat ca o sculptură”. Wood ajunge să spună că, în punerea în scenă a acestei fotografii, Brâncuși și-a aplicat dogma “adevărului la materiale”. În mod tragic, Polaire a fost lovită și ucisă de o mașină în 1925.
“Brâncuși a fost devastat”, scrie Golding, „deși, în mod caracteristic, a remarcat și faptul că dispariția ei îi va permite să se concentreze mai tare asupra operei sale”. Brâncuși a îngropat-o într-un cimitir pentru animale de companie de la Asnieres. În ultimele trei decenii ale carierei lui Brâncuși, înainte de propria moarte din 1957, „reprezentările de animale le depășesc cu mult pe cele ale oamenilor”, observă Golding.
Artistul s-a inspirat nu doar din dragostea lui față de Polaire, ci din exemplul său bine purtat din Fablele La Fontaine – povești clasice franceze care, la fel ca majoritatea fabulelor, “caracterizează fragilitatea umană în ceea ce privește comportamentul animalelor”.
Brâncuși nu a înlocuit-o niciodată pe Polaire cu un alt tovarăș, fie el animal sau om. Poetul american William Carlos Williams a descris cum Brâncuși a început să semene cu cținele său în anii săi solitari. “Bărbatul, care are acum peste 70 de ani, trăiește singur… a devenit celebru pentru fripturile sale prăjite, pe care el însuși le servește ca și cum ar fi fost un cioban în noapte pe unul din dealurile sale native, sub stele”.
“Un colier alb pe nume Polaire obișnuia să fie însoțitorul său constant, întărind impresia de păstor, care, având capul copleșit de păr, umerii largi și o anumită reținere obișnuită, părea să fie printre prietenii săi”. Impactul lui Polaire asupra vieții și artei lui Brâncuși este incontestabil și în același timp incontestabil adorabil. Sursă: Artsy.com
 și Brâncuși, o poveste în două acte: Brâncuși l-a dus pe Polaire la cele mai renumite cafenelei, chiar și filme.){kind=link}