Piero della Francesca, un itinerar al frumuseții!

0
130
Piero della Francesca (Sansepolcro)

Piero della Francesca este cu siguranță unul dintre exponenții de frunte ai Renașterii timpurii și un artist care a dus renumele artei toscane la nivel internațional. Cu o viață dedicată picturii, dar și matematicii sau geometriei, Piero a fost și un mare experimentator. Prin materialul de față, având ca sursă de inspirație platforma Visit Tuscany, vă propun un itinerariu care – pornind de la orașul natal al artistului – vă va conduce într-o călătorie plină de frumusețe artistică, istorică și naturală în Toscana… și puțin dincolo!

Piero della Francesc (Vizita reginei din Saba la Solomon)

Sansepolcro – totul începe aici, într-un sat tipic din zona Valtiberina (lângă Arezzo), locul unde s-a născut Piero della Francesca în jurul anului 1415 și locul unde a început pregătirea artistică, înainte de a se muta la Florența. Aici, în orașul natal, se păstrează și o parte din lucrările artistului – la Muzeul Civic. În anul 1445, Piero della Francesca a fost însărcinat cu realizarea faimosului “Poliptic Misericordia” – cu o data de livrare de trei ani – o lucrarea care avea să se întindă pe mai bine de 15 ani. Însă, rezultatul este unul remarcabil: 23 de compartimente, proiectate parțial de asistenții artistului, și un compartiment principal o înfățișează pe Fecioara Maria care îi întâmpină pe credincioși sub matia ei (bărbații în stânga, femeile în dreapta). De asemenea, fresca “Învierii” (realizată între anii 1463/1465) este considerate una dintre cele mai frumoase picture din lume și reprezentativă printre operele artistului.

Piero della Francesca (Biciurea lui Hristos)

Florența – este locul unde s-a născut Renașterea și unde Piero della Francesca și-a câștigat experiența profesională, el fiind influențat de capodoperele lui Donatello și Masaccio și, mai ales, de maestrul său – Domenico Veneziano. Aici se poate vedea – în Galeriile Uffizi – una dintre cele mai faimoase opera ale artistului: “Dipticul ducilor de Urbino”, acesta fiind pictat inițial pentru curtea din Urbino.

Piero della Francesca (Dipticul ducilor de Urbino)

Arezzo – în urma morții pictorului florentin Bicci di Lorenzo, Piero della Francesca a fost însărcinat de familia Bacci să finalizeze o lucrare începută în capela bisericii San Francesco. Artistul a lucrat acolo până în anul 1465, în două etape, între cele două perioade el fiind la Roma. rezultatul a fost o minunată frescă – denumită “Legenda Adevăratei Cruci” – una dintre capodoperele întregii epoci a renașterii. De asemenea, catedrala orașului găzduiește o lucrare de mici dimensiuni a pictorului: o frescă a Mariei Maddalena.

Monterchi – în fine, micuțul sat – situate la granița cu provincia Umbria – este “casa” uneia dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Piero: fresca cunoscută sub numele de “Madonna del Parto”, aflată astăzi într-un mic muzeu din sat. Artistul avea să se stingă într-o zi crucială din istoria omenirii – 12 octombrie 1492, anul descoperirii Americii de către Columb – aproape orb, în orașul natal, el găsindu-și odihna la Badia di Sansepolcro. Detalii Piero della Francesca AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul The Gentleman’s Journal pentru mai multe informații – AICI

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here