Panerai, ceas inspirat de Guillaume Néry!

0
93
Panerai - Luminor Marina (44 mm) Guillaume Néry Edition

Panerai prezintă unul dintre cele mai noi ceasuri din colecție, sursa de inspirație fiind regăsită în performanțele obținute de Guillaume Néry, un profesionist al scufundărilor libere și brand ambassador al mărcii. Valorificând ilustra sa istorie și bogația cunoștiințelor tehnologice, Panerai își reafirmă conexiunea inseparabilă cu marea prin introducerea unui instrument inspirat de scufundător, rezultatul fiind Luminor Marina (44 mm) Guillaume Néry Edition.

Panerai Luminor Marina (44 mm) Guillaume Néry (model brățară albă)

Ca o recunoaștere a importanței instrumentelor de scufundare, Panerai sărbătorește cea de-a 70-a aniversare de la lansarea pe piață Luminor – o substanță realizată pe bază de tritiu, cu proprietăți luminiscente – cu un model realizat în ediție limitată, ceasul fiind disponibil în doar 70 de piese și cu o garanție de 70 ani. Disponibil în boutique-urile Panerai din întreaga lume, Luminor Maria (44 mm) Guillaume Néry Edition este expresia radical a elementelor estetice inovatoare, menționând aici învelișul cauciucat aplicat pe ramă, coroana și mânerul podului, alături de sticla convexă accentuate sau cadranul cu efect în dégradé, care accentuează nuanțele de culoare în funcție de lumina soarelui din adâncul mării.

Guillaume Néry (Panerai)

Expresie a orologeriei contemporane, noul model de ceas reflectă abordarea sofisticată a materialelor avansate – produse de Panerai Laboratorio di Idee – inclusiv DMLS (Direct Metal Laser Sintering), o tehnologie care modelează titanul cu ajutorul unui process de imprimare 3D. De asemenea, Calibrul P.9010 – care măasoară doar 6 mm grosime – este proiectat și dezvoltat în întregime în cadrul manufacturii din Neuchâtel pentru Luminor Marina (44 mm) Guillaume Néry Edition. Mecanismul este echipat cu barilete double – pentru o rezervă de putere de trei zile – și funcție de reglare rapidă a timpului care se poate deplasa înainte sau înapoi în trepte de oră și este conectată automat la indicatorul de dată.

Panerai Luminor Marina (semnătură Guillaume Néry)

Aflat în mod constant în căutarea materialelor inovatoare și îmbunătățirea performanței instrumentelor sale, Panerai redefinește cu acest model conceptul de garanție, oferind viitorilor posesori un termen de 70 de ani pentru referința Luminor Marina (44 mm) Guillaume Néry Edition. Rezistent la apă până la 30 bari (300 metri), Luminor Marina (44 mm) Guillaume Néry Edition este dotat cu o curea din material PET reciclat (în nuanță neagră și cusături albe) și cataramă trapezoidală. O curea tehnică din cauciuc alb – personalizată luminescent cu Officine Panerai – este inclusă la fiecare ceas, împreună cu o șurubelniță pentru schimbarea cataramei și o cutie din plastic reciclat cu semnătura lui Guillaume Néry. Detalii AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul The Gentleman’s Journal pentru mai multe informații – AICI

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here