Share This Article
Pablo Picasso a fost fermecat de frumusețea Côte d’Azur încă din anii 1920. Sedus de lumina soarelui și de istoria bogată a sudului Franței, artistul evada adesea pe Riviera Franceză. După ce a îndurat ocupația germană la Paris (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial), Pablo Picasso a decis să părăsească capitala pentru regiunea Provence, el stabilindu-se – alături de partenera sa, Françoise Gilot – în satul Golfe-Juan, la invitația gravorului Louis Fort.

A ajuns în regiunea Provence în anul 1946, Picasso aflându-se la mijlocul vârstei de 60 de ani și, aparent, realizase cam tot ce se putea din punct de vedere artistic. El a fost un pionier în mișcarea artistică și a obținut recunoaștere internațională, el fiind chiar protagonistul unei retrospective la MoMA. Totuși, munca lui nu era terminate. Înconjurat de muze contemporane și vechi artefacte, Picasso a simțit că reînvie în sudul Franței, locul unde și-a petrecut tot restul vieții – formând un limbaj vizual capricios și influent. De la realism și suprarealism, sudul Franței i-a oferit lui Pablo Picasso o stimulare creative nesfârșită în ultimele decenii de viață.
Antibes – un orășel liniștit, care i-a oferit lui Picasso acel răgaz de după tragedia războiului. A găsit un micuț studio la Château Grimaldi, locul unde a petrecut șase luni productive. Inițial, castelul a fost un castru roman, reședința fiind ridicată pe temeliile vechiului oraș greces Antipolis. Astfel, Picasso a apelat la moștenirea Greco-Romană, artistul fiind fermecat de lumea mitologică a celor două străvechi civilizații. “Nu atrage niciodată fauni, centauri sau eroi mitici”, a menționat Picasso despre sudul Franței.
“Ele par să trăiască dintotdeauna în aceste părți”. Mențiuni care demonstrează preocuparea artistului pentru “Faun”, un simbol jucăuș al păcii și fertilității cu care el l-a identificat. La Château Grimaldi, Picasso a salvat chiar și o bufniță, aceasta devenind una dintre muzele artistului. Numită afectuos “Ubu”, pasărea a început să populeze lucrările lui Pablo Picasso. Bufnița avea o semnificație aparte pentru artist, ea fiind un simbol în regiunea Côte d’Azur, locul unde era venerată de vechii locuitori ai provinciei pentru înțelepciunea ei, fiind chiar asociată cu zeița Atena.

Vallauris – nu departe de Château Grimaldi, Pablo Picasso i-a cunoscut pe Georges și Suzanne Ramié, în cursul anului 1946. Aceștia erau proprietarii renumitului producător de ceramic Madoura din micuțul orășel Vallauris, ei invitându-l pe artist în studio-ul lor, acesta fiind cucerit aproape instantaneu de mediul local – atât de mult, încât a decis să se mute aici un an mai târziu. Sub atenta supraveghere a Suzannei, Picasso a experimentat arta lutului, lucrând cu diverse forme, texture și smalțuri. Aici, el a proiectat sute de piese din ceramic, multe dintre ele unice.
Suzanne a conceput adesea forma de bază, aportul lui Pablo Picasso constând în diferite înflorituri sculpturale și colorate. Colaborarea lor fructuoasă s-a întins pe parcursul unei decade și a condus la realizarea unor adevărate capodopere, precum “Frise à têtes de taureaux” sau “Grand vase aux femmes nues”. în realizarea acestor lucrări, Picasso a testat limitele ceramicii pictate, continuând totodată și studiul asupra formelor zoomorfe și feminine. De asemenea, aici avea să cunoască o nouă muză – și dragoste în același timp – în persoana tienerei Jacqueline Roque.
Devenită cea de-a doua soție a artistului, Jacqueline a fost subiectul multor piese ceramice și imprimeuri, amintind aici de celebra “Femme au chapeau fleuri” – o piesă din teracotă care seamănă mult cu imprimeurile realizate de pictor. “Toros en Vallauris” este poate una dintre cele mai de succes compoziții ale sale, locul unde un matador se confruntă cu un taur pe fundalul unor câmpuri de culoare opuse. Astfel, artistul spaniol a revizuit reprezentările cu tauri din sudul Franței, el folosind taurul ca un simbol al patriei sale înstrăinate.

Cannes – folosindu-se de Jaqueline ca model, Picasso a realizat mai multe imprimeuri alături de Hidalgo Arnéra. Profilul “Jacqueline au Foulard” reprezintă prima încwercare a lui Picasso de a folosi printurile într-o lucrare de artă semnificativă și a fost realizată în același an în care cuplul s-a mutat la Villa La California din Cannes. De altfel, artistul a lucrat fericit în cadrul studioului situat pe dealurile din cannes, înconjurat de copii și animalele de companie. Iar aici trebuie amintită capra Esmeralda, un cadou din partea Jacquelinei, aceasta fiind redată în lut și bronz în numeroase ocazii. Ca și bufnița, capra a rezonat cu lumea lui Picasso, animalul simbolizând pofta de viață și virilitatea. Legată de Baccus și Venus, caprina familiei a fost asociată cu pasiunea nestrămutată și paradisl arcadian al coastei Mediteraneene.