Share This Article
Moutai, una din cele mai apreciate băuturi din China, a fost prezentată la mijlocul săptămânii trecute la Suter Palace. Mostră ancestrală a culturii tradiționale, această băutură are o istorie care se întinde (cu) peste două mii de ani.
Istoria produsului începe sub dinastia Qing, atunci când reprezentanții statului chinez erau staționați într-un avanpost din Maotai. Aceștia au introdus în zonă metode de producție din nordul Chinei, rezultatul amestecului servind drept bază pentru viitoarea băutură. Cu toate acestea, abia în timpul dinastiilor Tang și Song au început dezvoltarea distilatului pe bază de cereale. Astfel, se pun bazele uneia dintre cele mai apreciate băuturi din China.
Produsul
Cea mai veche mențiune a acestui distilat apare în anul 1704, un ziar local menționând producția de Moutai. “Situat la vest de oraș, satul Moutai ocupă primul loc în țară la fabricarea alcoolului”. Produsul este ceea ce chinezii numesc un “Baiju”, adică o băutură albă (bai – alb; jiu – băutură). Produs exclusiv din ingrediente locale, distilatul include sorg roșu și grâu atent selecționate. Tehnica de producție este una complex, transmisă din generație, în generație.
Supus unui proces complex de fermentație, distilatul include peste patru sute de arome (florale, erbacee, fructate. Aromele variează elegant și delicat, oferind celui care degustă o experiență unică. Paleta este captivantă, ușor picantă, cu finiș sec și, în același timp, extrem de fin. Fiecare lot este distilat de mai multe ori pe an, ulterior băutura fiind stocată cinci ani în vase de ceramică. Această tehnică permite alcoolului să respire și săși dezvolte aromele.
Gramont
Unul dintre primele restaurante care au inclus băutura în meniu este Gramont, din cadrul Suter Palace. Aici, oaspeții se pot bucura atât de produsul iconic Flying Fairy, cât și de cocktailuri pe bază de Moutai Prince. “Oferim oaspeților noștri experiența Moutai, ducându-I într-o călătorie culturală și gustativă, puternic ancorată în tradiția chineză. Asocierile sunt facute cu piept de rață, legume de sezon sau varză de Buxelles”, menționează Alexandru Stoian (Gramont).