Share This Article
Louis Erard a adaugăt o nouă piesă colecției permanente Le-Régulateur Gravé, un ceas demn de linia Noirmont Métiers d’Art. Această creație reinterpretează un arhetip clasic de ceas, cadranul sectorial, oferind în același timp tehnici tradiționale de gravură.

Prin introducerea modelului, Louis Erard își întărește identitatea unică, construită pe creativitate și moștenire bogată. În același timp, rămâne fidelă spiritului independent care a condus marca încă de la începuturi. Identitatea mărcii este reafirmată prin două colecții majore: Noirmont (înlocuiește colecția Excellence) și 2300 (succesorul La Sportive). Sunt linii care demonstrează, dacă mai era cazul, creativitatea mărcii orologere.
Design fără limite
În privința colecției Noirmont, aceasta este structurată în jurul a trei piloni cheie: prima, aduce modelul clasic Noirmont. Cea de-a doua se încadrează în categoria Noirmont Métiers d’Art, în timp ce Noirmont X promovează colaborările. Régulateur Gravé, piesă centrală a liniei Métiers d’Art, face acum parte din colecția permanentă. Astfel, prin această piesă, Louis Erard marchează o piatră de hotar importantă pentru marcă.

Ceasul se prezintă cu design-ul modelului Regulateur și dispune de afișaj vertical al indicatorilor de timp. Inspirat de cadranele sectoriale din anii 1930, Louis Erard încorporează în construcție vechea tehnică a gravurii. Fidelă filozofiei sale, marca orologeră tratează ceasul ca pe o pânză potrivită pentru exprimarea artistică. Singura regulă este aceea de a încălca convențiile, cu excepția celor care îi definesc identitatea sa unică.
O piesă emblematică
Le Régulateur Gravé exemplifică perfect “Strategia Șervețelului” a lui Manuel Emch. Este vorba de o filozofie orologeră inspirată de tradiție, în timp ce se reinventează cu îndrăzneală. O abordare care se bazează pe coduri vizuale puternice și libertate creativă completă. Cu ajutorul Noirmont și 2300, marca redefinește colecțiile pentru a reflecta esența. Iar alegerea Noirmont nu este întâmplătoare, fiind o trimitere clară la regiunea Jura.

Modelul Le Régulateur Gravé Bleu este oferit într-o carcasă de 39 mm, din oțel și detalii placate cu rodiu. Cadranul albastru dispune de finisaj cu granulație fină, completat de indicatoare minimaliste, oferind o citire clară a timpului. Mișcarea automată Sellita SW 266-1 completează această piesă rafinată. Fidel spiritului “neovintage”, producătorul surprinde esența timpului prin design rafinat, afirmându-și totodată modrnitatea unică.
Mai multe detalii sunt disponibile AICI.

