Share This Article
Liliac, crama din Batoș (județul Mureș), a vândut până la sfârșitul lunii noiembrie 2022 aproximativ 383.000 sticle de vin. Conform reprezentanților mărcii, această cifră se apropie de vânzările totale înregistrate pe parcursul anului 2021!

Pe final de an, dacă vânzările se mențin la nivelul anilor trecuți, crama așteaptă un business de 2 milioane euro. O astfel de sumă s-ar traduce printr-o creștere de aproximativ 17% față de anul 2021. De menționat, în gama vinurilor Liliac, la cote înalte se mențin vinurile Rosé (circa 75.000 sticle). Acestea sunt urmate de vinurile albe, Sauvignon Blac (40.000 sticle) și vinurile roșii, Red Cuvée (20.000 sticle) fiind cel mai vândut din gamă.
Distribuția
Pentru Liliac, HoReCa rămâne un canal de distribuție extrem de important, vinurile rosé fiind cele mai vândute produse. Însă, soiurile Ftească Albă și Fetească Regală s-au bucurat în 2022 de creșterea interesului consumatorilor (comparativ cu anii trecuți).”Consumatorii de vin sunt din ce în ce mai informați. Aceștia caută produse autentice, despre care să aibă informații transparente, asta îi atrage”, spune Miron Radić (General Manager Liliac).

Stocurile devin limitate: sortimentele de rosé s-au epuizat la finalul verii, vinul alb Fetească Regală fiind și el epuizat. După vânzările din preajma anului nou, crama așteaptă ca spumantele să nu mai fie disponibile până la următoarea recoltă. În schimb, sortimentele de vin mai puțin cunoscute – Liliac Pinot Gris sau Neuburger – sunt încă disponibile. De asemenea, sortimentele mai noi – precum Traminer – sunt disponibile pentru consumatori.
Previziunile
Vorbind despre previziunile anului 2023, Miron Radić spune: “Recolta anului 2022 a fost cea mai grea de până acum. Vara, valurile de căldură au accelerat coacerea strugurilor, iar în septembrie ploile au venit în cel mai nepotrivit moment. Am pierdut circa o treime din recoltă. Cu toate aceste probleme, vinurile roșii (2022) vor fi o surpriză plăcută”. Crama din Batoș, păstrează moștenirea terroir-ului transilvănean, revitalizând regiunea Lechința.
BATOȘ (liliac.com)