Share This Article
Lexus ne-a însoțit la mijlocul toamnei la Crama Avincis, locul unde am avut posibilitatea să testăm SUV-ul constructorului japonez. Este vorba de un model 450h F Sport+, un vârf de gamă cu dotări impresionante. Pentru a înțelege conceptual această mașină, am ales ca destinație una dintre cele mai vechi regiuni viticole din România, și anume Drăgășani. Locul unde am regăsit o gazdă primitoare, dispusă să ne prezinte din comorile cramei Avincis și să ne vorbească despre arta nobilă a vinului, un spațiu atemporal unde poți admira răsăritul soarelui și nesfârșitele șiruri de viță de vie care curg spre albia străvechiului Alutus, Oltul nostru de astăzi.
Cum Japonia este cunoscută pentru atenția la detalii, Crama Avincis a fost locul perfect pentru a îmbina tradiția producției unui vin premium cu pasiunea construcției de mașini Lexus. Evident, fără a degusta cât timp ne-am aflat la volan. Povestea acestui SUV și a călătoriei noastre începe în zorii unei frumoase zile de toamnă. Stabilisem cu Rusu Dumitru Costinel – sub bagheta căruia am realizat ședința foto și unul dintre fondatorii Creative Wiazrds Photo Studio – să ne vedem la primele ore ale dimineții, cu intenția de a prinde primele raze de soare pe colinele care domină albia râului Olt.
Înarmați cu dorința de a vedea ce poate această japoneză, am luat drumul Piteștiului, pe o autostradă destul de aglomerată pentru o oră atât de matinală (5 dimineața) și, ulterior, spre Drăgășani via Slatina. La trecerea Oltului, am fost întâmpinați de luciul strălucitor al râului și viața sălbatică care își urma propriul curs pe ambele maluri ale apei. Șiragurile de sate, situate de-a lungului malului stâng al Oltului, abia începeau să se trezească, sub mângâierea catifelată a soarelui. O imagine care ne îmbia la discuții despre trecut, despre arta vinificației și modul lor de viață, despre artizanatul acestor locuri străvechi, în regiune regăsindu-se unele dintre cele mai vechi urme de locuire din țara noastră.
Ajunși la cramă, am fost întâmpinați de reprezentantul Avincis – Marius Lucian Gaidanoff – cel care avea să ne călăuzească de-a lungul uneia dintre cele mai spectaculoase facilități de producție a vinurilor premium. Un loc perfect pentru a vedea calitățile unui SUV precum Lexus RX, ținând cont de varietatea drumurilor și a reliefului. Un punct în care trebuie să menționez și câteva dintre detaliile tehnice ale mașinii. Așadar, modelul condus de noi era RX 450h AWD F Sport+ cu un propulsor V6 – care oferă 262 CP și un cuplu maxim de 335 Nm la 4500 rpm – o variantă dotată cu o culoare exterior pe gustul meu: Roșu Morello, perfectă pentru locul unde ne aflam.
O întâlnire cu un model extrem de plăcută, pe gustul meu, confortul și dotările la bord fiind unele dintre cele mai performante. Și, fiindcă ne aflam totuși la o cramă – locul unde tradiția se îngemănează cu atenția la detalii – trebuie să menționez că interiorul cabinei are la bază fiolozofia ospitalității tradiționale japoneze (denumită Omotenashi), ceea ce presupune o anticipare a nevoilor și oferirea de soluții fiecărui client în parte. Asemănătoare cu cea a producției realizate de Crama Avincis, aici fiind deosebit de important modul în care se produce vinul și calitatea acestuia. Articolul poate fi citit integral în ediția print No. 43 a publicației The Gentleman’s Journal. Detalii aici: LEXUS
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul The Gentleman’s Journal pentru mai multe informații – AICI