Share This Article
Distileria Laphroaig din Islay a anunțat lansarea primei expresii dintr-o nouă colecție de whisky-uri care explorează rolul finisării în butoaie. Laphroaig – The Wall Collection – Peat este un single malt de 36 ani, care a fost maturat inițial în butoaie ex-Bourbon.
Ulterior, acesta este finisat într-unele care au conținut anterior Laphroaig tânăr, puternic îmbogățit cu turbă. Acest produs celebrează caracteristica definitorie Laphroaig: turba. Potrivit mărcii, turba oferă arome de fructul pasiunii, căpșuni, stafide umede, piele moale și scorțișoară dulce. Acestea sunt completate, atunci când îl guști, de cele de coajă de portocală dulce, ananas, miere lichidă. Dar și de vanilie, tartă de cremă și marțipan.
Sticle decorate manual
Pentru a captura iconografia turbei, ilustratoarea Laura Carlin a pictat manual fiecare dintre cele 200 de sticle. Artistul a folosit vopseaua care decorează depozitul Laphroaig, locul în care inscripțiile iconice au străjuit golful peste treizeci de ani. Inspirată de cărămizile emblematice, Laura Carlin a creat o interpretare vizuală deosebită. Artistul a izbutit să creeze unele dintre cele mai impresionante sticle de whisky disponibile la nivel global.
Comentând lansarea, Barry MacAffer (Manager Distileria Laphroaig) a spus: “The Wall Collection este extrem de captivantă pentru noi. Această ediție celebrează două dintre cele mai durabile și iconice elemente ale whisky-ului și distileriei noastre: turba. Este vorba de un element pe care îl folosim pentru a îmbogăți orzul cu gustul său profund și distinct de fum. Totodată, este o celebrare a pereților albi, spectaculoși, ai distileriei noastre”.
Un whisky special
“Și whisky-ul în sine este la fel de special ca sticla. Maturat în butoaie ex-bourbon, acest lichid a fost finisat într-un butoi puternic îmbogățit cu turbă. Astfel, am putut reintensifica fumul care de obicei stă în umbra whisky-ului mai vechi. Această sticlă este diferită de orice produs pe care l-am lansat până acum”, completează MacAffer. Laphroaig – The Wall Collection – Peat este disponibil la finalul lunii, la preț recomandat de 4.500 pounds.