Share This Article
O întreagă flotă de Lamborghini Urus S și Huracán Sterrato s-a îndreptat către Alpii Francezi pentru o experiență cu adevărat specială. Despre ce a fost vorba vă spunem îndată.
Cei care au ales Courchevel drept destinație de schi nu regretă. Căci au avut parte de o surpriză. O super-flotă Lamborghini, compusă din modelele Urus S și Huracán Sterrato. Care n-au pregetat să parcurgă peste 200 de kilometri într-una dintre cele mai mari zone de schi interconectate din lume. Vorbim despre Les Trois Vallées. Drumurile de munte, peisajele uimitoare acoperite de zăpadă, combinate cu cele mai înalte niveluri de performanță și plăcere în conducere, i-au dus pe oaspeți într-o călătorie memorabilă.
Rendez-vous cu universul super-sportivelor italiene de la Lamborghini
Rendez-vous-ul special i-a introdus pe oaspeți în universul super sport italian. Focusul activității a fost pus pe mașini. Cu ale lor propulsoare V8 și V10 s-au năpustit pentru a ”înghiți” cu nesaț fiecare viraj al drumurilor de munte. Astfel că puțini au fost cei care au putut admira peisajele demne de cărțile poștale. Și nu a fost totul. Au avut parte și de un contact cu lumea ceasurilor de prestigiu. Grație celor de la Roger Dubuis, partener Lamborghini Squadra Corse. Au aflat astfel ce înseamnă să construiești capodopere de orologerie, iar accentul a căzut, firesc, pe noul Excalibur Spider Monobalancier Huracán.
Cireașa de pe tort, gazda sejurului. Și nu vorbim doar despre una dintre cele mai bune stațiuni din lume. Ci și de ultra-exclusivistul Le K2 Palace, care reflectă caracteristicile de lux care disting Automobili Lamborghini în lumea super-sportivelor. Hotelul, o bijuterie în colecțiile inspirate din Himalaya “Le K2 Collections”, oferă vederi panoramice incredibile către Les Trois Vallées. Ca și acces direct la pârtiile de schi. Oaspeții au luat cina în restaurantul L’Altitude, cu decorul său de inspirație tibetană. Prilej pentru o experiență culinară care îmbină reinventarea bucătăriei tradiționale franceze cu cele mai bune brânzeturi franțuzești artizanale. Plus creații extraordinare de deserturi care rezonau cu gurmanzii din întreaga lume.
Invitație specială
Promisiunea mărcii Lamborghini de a oferi ‘cele mai bune și neașteptate lucruri’ a străbătut fiecare experiență pentru a crea amintiri de o viață. A fost, desigur, călătoria în sine, Aminteam despre călătoria culinară prin intermediul meniurilor croite de bucătari cu stea Michelin. , în explorarea designului contemporan și expresiv al producătorului de ceasuri din Geneva, Roger Dubuis, și în luxul discret și sofisticat al cazării.
Experiența de ceasornicărie propusă de Roger Dubuis i-a invitat pe oaspeți să exploreze Hyper Horology Maison și remarcabila sa meșteșugăritorie. Două noi modele Excalibur Spider MB Huracán au fost prezentate: inspirate de parteneriatul de lungă durată cu Lamborghini Squadra Corse, aceste ceasuri de înaltă performanță sunt pline de coduri de design supercar și sunt propulsate de calibrul RD 630, realizat cu tehnologie revoluționară și estetică elegantă. Un atelier de ceasornicărie le-a permis oaspeților să experimenteze nivelul înalt de finisare și precizie acordat fiecărui component al unui mecanism Roger Dubuis, un angajament pentru excelență la inima Manufacturii sale din Geneva.
Urus S și Huracán Sterrato au fost protagoniștii principali ai evenimentului
Urus S se potrivește perfect celor care aleg sublimarea pură a performanței, luxului și versatilității unui Super SUV. Echipat cu un motor twin-turbo V8 cu putere crescută la 666 CP, oferă un raport îmbunătățit între greutate și putere de 3,3 kg/CP. Urus S accelerează de la 0-100 km/h în 3,5 secunde și atinge o viteză maximă de 305 km/h. SUV-ul se caracterizează prin îmbunătățiri sofisticate de design, prin care își promovează personalitatea sportivă, dar și luxul, făcându-ți simțită prezența în orice mediu. O creștere semnificativă a opțiunilor permite personalizarea pe tot spectrul, de la stilul sobru la sportivitatea maximă.
În contrast, Huracán Sterrato este super-sportiva care merge dincolo de ceea ce știam despre acest segment la Lamborghini. În fapt, este o întruchipare a ceea ce înseamnă filosofia vizionară, îndrăzneață și neconvențională a companiei. Vehiculul este prima super-sportivă concepută pentru plăcerea maximă în conducere chiar și departe de asfalt, pe suprafețe libere sau cu noroi. Sterrato este însăși conceptul de sportivitate și subliniază experiența unică de conducere.