„La Jeunesse de Bacchus” este o operă de artă de aproximativ 330 centrimetri (lățime) și 610 centimetri (înălțime), ea fiind creată în stil neo-clasic, pictura aparținând unei colecții private. În cadrul acestei picturi este prezența o scenă „bacanală”, o sărbătoare mistică – ce implică dansuri și băuturi – închinată zeului Bacchus. Compoziția prezintă un grup de bărbați și femei goale sau semi-îmbrăcați care dansează și cântă la diferite instrumente muzicale, împreună cu diferite creaturi mitice, precum satiri, nimfe, heruvimi sau centauri.
În ciuda denumirii acestei picturi, în prim plan ne apare un bărbat de vârstă mijlocie (cu barbă și burtă mare), care, în mod evident, are un comportament nepotrivit după ce a consumat multă băutură. El este reprezentat gol, doar o frunză acoperind părțile intime, în timp ce poartă pe cap o coroană din viță de vie. Bacchus, căci despre el este vorba, este înfățișat în timp ce cade de pe spatele unui măgar nefericit. El ține în mână o globetă pe care o învârte în mână, în timp ce doi satiri se lupta să-i susțină trupul pe măgar. Plasat în partea din spate a scenei, Bacchus este înconjurat de figurile tinerelor dansatoare. Ele sunt pictate în culori mult mai luminoase, astfel încât să se remarce în jurul lui Bacchus. În centrul tabloului se observă o figură feminină dezbrăcată care dansează în timp ce ridică mâna altei femei (goală), care se află la picioarele ei, probabil prăbușită după ce a băut prea mult. În imediata apropiere se află un Thyrsus, care poartă un fenicul – asociat în mod tradițional cu bacchus și adepții acestuia – o figură feminină (plasată în partea dreapta) purtând și ea un astfel de simbol. Ea poartă robă și dansează alături de doi heruvimi, dintre care unul „cântă” la un intrument în formă de triunghi. Un al treilea heruvim, care ține în mână o tamburină, este ținut pe umeri de satir – cu pielea închisă la culoare – care are grijă să nu cadă. Câteva dintre personajele prezente în tablou poartă ciorchini de struguri, în partea stânga a picturii fiind prezentă o tânără semi-dezbrăcată care ține în mână o tamburină plină cu ciorchini de struguri. Lângă ea se observă un tânăr dezbrăcat ce are ca misiune culegerea de struguri din apropiere. Totodată, în tablou se observă diferite instrumente muzicale…. doi centauri, situați în partea dreapta a picturii, cântă la fluiere în timp ce diferite personaje sunt prezente cu chimvale, castaniete și tamburine. O operă ce îl are ca autor pe William-Adolphe Bouguereau, artistul fiind născut într-o familie de vinificatori, astfel încât subiectul acestui tablou era, foarte probabil, aproape de sufletul lui. De altfel, artistul francez a fost renumit pentru exemplificarea formelor feminine goale, abordarea lui fiind realizată într-o manieră clasică. Un admirator al lui Rafael și a vechilor maeștri italieni, Bouguereau obține de-a lungul vieții nenumărate premii – devenind chiar membru pe viață în cadrul Academiei Franceze – el fiind recompensat cu Legiunea de Onoare a Franței. Lucrările lui s-au axat în mare parte pe scene istorice din lumea clasică a Greciei și Romei, multe dintre tablourile ce reprezintă nuduri feminine fiind extrem de căutate de clienții bogați ai vremii. În fine, pictura La Jeunesse de Bacchus urmează să fie licitată în data de 14 mai 2019 (ora 19), în acest moment ea fiind expusă la sediul casei de licitații Sotheby’s New York.