Share This Article
Kenzo a lansat o nouă colecție pentru sezonul actual, un tribut adus creativității celor două legende a modei japoneze: fondatorul mărcii, Kenzo Takada și Kansai Yamamoto, renumit pentru că a fost designer-ul preferat al lui David Bowie. O colecție care aduce împreună stilul atemporal al etichetei de modă nipone – aflată acum sub conducerea creativă a lui Felipe Oliveira Bapista – și liniile inspirate de operele de artă ale lui Yamamoto, totul fiind combinate cu amprentele regăsite în bogata arhivă a mărcii Kenzo. Destinată femeilor și bărbaților în egală măsură, piesele vestimentare și accesoriile includ elemente punk, fiind în esența ei un omagiu adus celor doi creatori (dispăruți recent de pe scena modei internaționale).

Referindu-se la lansarea acestei colecții, F.O. Baptista a spus: “Când m-am alăturat Casei Kenzo – în iulie 2019 – am început imediat să mă gândesc la artiștii, designerii și creativii cu care aș dori să colaborez. Una dintre primele personalități care mi-au venit în minte a fost Kansai Yamamoto. Deși modul lor de lucru era diferit de al nostru, legăturile dintre cele două case de modă sunt multiple: sunt primii doi designeri japonezi care ajung în Europa – Kenzo Takada la finalul anilor 1960 (Paris) și Kansai Yamamoto la începutul anilor 1970 (Londra) – ambii revoluționând moda epocii cu ajutorul extravaganțele lor (colorate și practice). Chiar dacă prin moduri distincte, cei doi au fost artizanii contopirii culturilor estice și occidentale în acea perioadă”.

Colaborarea a fost concepută la începutul lunii iulie 2019, atunci când Kenzo Takada și Felipe Oliveira Baptista s-au întâlnit pentru a demara proiectUL, o întâlnire urmată de cea cu Kansai Yamamoto din august 2019, fiind ultimul proiect al fondatorului casei Kenzo – înainte de dispariția lui. Conform lui Baptista, “Cei doi designer japonezi credeau în confortul hainelor, moda trebuind să folosească același limbaj pentru toți oamenii. Cred că așa doresc cei doi să fie amintiți, ambii dedicându-și viața pentru a insufla bucurie în lume prin munca lor”. Interpretările abilor designer au fost transpuse în tricouri, jachete, pantaloni și accesorii cu grafică animal print și caligrafie japoneză, scrisă de însuși Kansai Yamamoto. Detalii aici: KENZO
Mai multe informații aici: WATCHES