Jaquet Droz – Anul nou chinezesc

Jaquet Droz

Jaquet Droz – Reprezentând reînnoirea, șobolanul este primul semn din calendarul zodiac chinezesc. Un simbol al pasiunii și al ambiției, semnul Șobolanului își va realua rolul central în cursul anului 2020, conform vechiului calendar chinez. Conform legendei, șobolanul a terminat pe locul întâi o cursă organizată de Împăratul Jade, conducătorul tuturor zeilor. Se spune că animalul și-a folosit înțelepciunea și viteza pentru a termina înaintea unor animale mult mai puternice decât el, precum Bivolul și Tigrul, sau a celor mai puțin agile: oile și cocoșul.

Se spune că șobolanul a câștigat cursa – și primul loc în calendarul zodiacal – prin traversarea unui râu, pe spatele unui Bivol. Chiar înainte de a ajunge la țărm și linia de sosire, Șobolanul a sărit de pe spatele Bivolului și astfel a reușit să câștige cursa. De atunci, șobolanul a devenit sinonim cu inteligența, ingeniozitatea și ambiția. De asemenea, el este un animal strâns asociat cu bogăția: a vedea un șobolan este un omagiu adus recoltelor abundente și reprezintă un semn de prosperitate. În fiecare dintre creațiile acestei ediții limitate, Jaquet Droz a asociat Șobolanul cu Rodia, un fruct considerat a fi simbolul vieții și fertilității din cele mai vechi timpuri, cauza fiind nenumăratele semințe pe care aceasta le conține.

Iar fertilitatea și reînnoirea continuă sunt avantajele rodiei, un rod al puterii și al vieții. Pentru a omagia trecerea între ani, compania orologeră a prezentat o ediție limitată – compusă din patru modele – sărbătorind astfel asocierea între șobolan și rodie. Un rezultat al departamentului Atelier Art, ale căror opere aduc la viață diferite scene naturaliste. Primele două modele (Petite Heure Minute 35 mm și 39 mm) înfățișează doi șobolani așezați pe un pat de Frunze și rodii, ei fiind suprapuși peste un cadran din email Grand Feu. Ambele variante sunt realizate în aur roșu, iar modelul 35 mm este decorat în întregime cu diamante. Carcasa fiecărui ceas adăpostește o greutate oscilantă și este concepută special într=o serie de numai 28 de piese.

O a doua scenă, gravată în aur roșu, înfățișează doi șobolani poziționați într-un coș de rodii, o continuare a metaforei de prosperitate, abundență și inteligență. Modelele Petite Heure Minute 41 mm este disponibilă în alte două variante – inspirate de animalele care explorează acceași temă – cu cadran din onix (în nuanță de negru, la fel de pure și intense). O nuanță incredibil de profundă, utilizată pe un fundal ce adduce în prim plan un șobolan care ține în labe o rodie. Cele două piese sunt realizate în aur roșu sau alb: carcasa, șobolanul, indicatoarele de oră sau greutatea oscilantă. În plus, versiunea din aur alb este decorată cu 272 diamante – dispuse de-a lungul ramei – ele oferind un extraordinar contrast cu intensitatea închisă a onixului.

Pentru fiecare dintre aceste versiuni – ornate cu bijuterii – rodiile sunt simbolizate prin intermediul rodiilor, semințele acestui fruct fiind poziționate într-un cadru situat în dreptul orei 9, în timp ce un rubin de mari dimensiuni este folosit (ca sămânță) în labele șobolanului. Această combinație de materiale prețioase (diamante, aur sau rubine) vin să consolideze calitățile naturale ale șobolanului, un animal passional, ambițios, creator și, poate cel mai important, un simbol al prosperitășii. Fiecare dintre aceste creații a fost produsă într-o ediție limitată la opt piese, în conformitate cu cea mai pură tradiție a creațiilor artistice Jaquet Droz Numerus Clausus. În fine, pentru cei interesați de aceste piese, vă recomandăm accesarea paginii oficiale a mărcii – AICI.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here