Share This Article
Jaguar E-Type a împlinit șaizeci de ani de la prezentarea oficială din cadrul Salonului Auto de la Geneva (Elveția, martie 1961). O prezență spectaculoasă la acel moment, constructorul oferind publicului două modele: primul, cu un motor de 3,8 litri în tonuri Opalescent Gunmetal Grey (înregistrat 9600 HP) a ajuns cu doar câteva minute înainte de prezentarea oficială (condus de Bob Berry – Managerul de PR al mărcii); al doilea, un roadster cu motor de 3,8 litri în tonuri Racing Green (înregistrat 77 RW) avea să ajungă în cursul nopții la Geneva (condus de legeandarul inginer Norman Dewis).
Pentru a marca această aniversare, The Glenturret (producător scoțian de whisky) a lansat ediția limitată E-Type 60th Anniversary Single Malt, alături de o carte personalizată și un inel pentru chei. Ambalajul acestui prețios whisky poartă design-ul Jaguar Classic, ediția fiind limitată la doar 265 de sticle, numărul fiind o trimitere la Cai Putere oferiți de cele două autovehicule. Menționând aniversarea, Bob Dalgarno (Whisky Maker în cadrul The Glenturret) a spus: “Whisky-ul The Glenturret E-Type 60th Anniversary este o replica la călătoria istorică de 11 ore, de-a lungul nopții, între facilitatea de producție din Coventry și Salonul Auto de la Geneva – cu legandarul pilot de teste Norman Dewis la volan”.
Mai multe știri auto AICI
“Whisky-ul aniversar are o vechime de minim 30 ani și este extras din patru butoaie: trei din stejar European (în care a fost ținut sherry Oloroso) și unul din stejar American (în care a fost păstrat sherry Amontillado), completează B. Dalgarno”. Whisky-ul se prezintă cu note complexe, dulce și uleioase, fructat, ghimbir și stejar. Condimentele lemnoase accelerează asupra palatului, în timp ce lemnul dulce este pătrunzător, oferind tonrui dulci. Cum oferta este una limitată, această ediție evocă spiritul complex al legendarului model E-Type. În fine, E-Type 60th Anniversary Single Malt este livrat într-o cutie personalizată și este disponibil pe platforma de comerț electronic a mărcii. Detalii The Glenturret AICI.
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul The Gentleman’s Journal pentru mai multe informații AICI