Share This Article
Cu interpretări proaspete ale celor mai emblematice complicații, colecția Master Control a mărcii Jaeger-LeCoultre este (re)cunoscută ca una clasic-modernă. Introdusă acum treizeci de ani, colecția a cunoscut o evoluție impregnată cu respectul profund al Casei orologere pentru tradiție.
Totodată, dorința constantă a inovării este tradusă în 2023 prin noua variație a liniei: Master Control Chronograph Calendar. Realizat din aur roz și posesor al unui cadran în tonuri negre, modelul reprezintă angajamentul mărcii pentru excelența orologeră. Numele provine de la Certificarea a 1.000 de ore, fiind prima colecție supusă unui control riguros de către Jaeger-LeCoultre. Un control devenit standard pentru toate ceasurile mărcii.
Estetică rafinată
Cu proporțiile sale armonioase, colecția Master Control se inspiră din ceasurile rotunde ale anilor 1950 și 1960. Iar aici putem menționa modelele Memovox sau Futurematic, emblematice pentru marca elvețiană. Noul Master Control Chronograph Calendar amintește subtil de cadranele colorate ale ceasurilor produse la mijlocul secolului XX. Eleganța vintage a acestor modele este reinterpretată astăzi într-un stil extrem de contemporan.
Numeroase detalii rafinate evidențiează afișajele cronografului și calendarului. Cadranul este încadrat de scara pulsometrică marcată în jurul flanșei, care, în conformitate cu tradiția, este marcată cu roșu. Creând un contrast dinamic cu cadranul negru, tonul de roșul se repetă pe fiecare dintre cele trei sub-cadrane. De asemenea, tonalitatea se regăsește în ferestrele zilei și lunii, atrăgând atenția asupra acesto informații valoroase.
Eleganța proporțiilor
Cu diametrul de 40 mm și ramă înclinată spre exterior, carcasa din aur roz emană eleganță relaxantă și discretă. Periajul satinat pe părțile laterale și urechile de prindere sunt completate de rama ți coroanele lustruite. Detaliile abundă, în timp ce cristalul de safir dezvăluie mecanismul complex. Din punct de vedere ethnic, ceasul dispune de Calibrul automat 759, puterea oferită fiind de 65 ore. Finisajul include o curea din piele de aligator.