Share This Article
Constructorul de automobile sport Hennessey a prezentat o nouă versiune, mai ușoară, a vârfului de gamă Venom F5. Denumit Venom F5 Revolution Coupé, modelul este unul complet reproiectat, oferind proprietarului agilitate și manevrabilitate sporită!

Bazat pe modelul Venom F5 Coupé, vehiculul se distinge prin aerodinamică, suspensie, răcirea motorului și telemetria digitală complet reproiectate. Echipa de ingineri a mărcii s-a concentrat pe reducerea greutății vehiculului. Datorită acestui detaliu, modelul oferă o greutate de circa 1.360 kg, cel mai ușor Venom. Proiectat de John “Heinrocket” Heinricy, Revolution valorifică experiența de peste 38 ani a experimentatului inginer.
Caracteristici
Revolution Coupé dispune de caroserie din fibră de carbon, fiind echipat cu motorul V8 Fury de 6,6 litri twin-turbo. Propulsorul oferă uimitoarea putere de 1.817 CP, aceasta fiind transmisă către puntea spate printr-o cutie de viteze automată. Frânele carbon-ceramice se regăsesc în echiparea standard și dispun de etriere cu pistoane multiple. Un detaliu important îl reprezintă eleronul din fibră de carbon montat în partea din spate.

Acesta este prevăzut cu aripioare împiedică scurgerea aerului din partea superioară, crescând forța de apăsare fără extinderea lățimii aripii. În plus, o priză de aer este montată pe acoperișul mașinii, acesta furnizând aerul necesar răcirii motorului. Suspensia este echipată cu amortizoare reglabile, optimizând astfel sistemul pentru un anumit traseu, circuit de curse sau pistă. Noile jante oferă o aderență sporită autovehiculului.
Detalii vehicul
Venom F5 Revolution Coupé dispune de un sistem digital de telemetrie, capabil să măsoare anumite date. Acestea includ timpi de tur, intervale, forțe G în viraje și multe altele. Sistemul permite monitorizarea telemetria în timp real, datele putând fi salvate și arhivate. “Noul model combină remarcabilul motor V8 Fury cu cel mai ușor șasiu. Hypercar-ul este rapid, oferind manevrabilitate sporită”, spune John Hennessey (CEO-ul mărcii).
REVOLUTION (hennessey)