Share This Article
Georges de La Tour este redescoperit în cadrul Palazzo Reale (Milano) ca unul dintre cei mai importanți pictori ai secolului al XVII-lea european, o primă retrospective italiană fiindu-i dedicată. Peste treizeci de lucrări – din Italia și muzee străine importante – trasează, chiar și în comparație cu artiștii conemporani, pictura unui secol elegant, carnal și, în același timp, foarte realist.
Pictor talentat, cu o trăsătură expresivă și elegantă, admirator al lui Caravaggio și al Italiei în sine, pictorul este unul dintre cei mai colecționți artiști ai epocii sale – majoritatea lucrărilor sale regăsindu-se în străinătate. Georges du Mesnil de La Tour (1593 – 1652) a fost, alături de Nicolas Poussin, cel mai important exponent al secolului al XVII-lea, chiar dacă opera lui a fost redescoperită abia în cursul secolului al XX-lea. În ce privește vița lui, o mare parte din ea rămâne învăluită în mister și nu este sigur dacă a făcut o călătorie la Roma pentru a aprofunda cunoștiințele despre Caravaggio sau dacă a studiat opera acestuia prin “filtrul” olandezului Hendrick ter Brugghen, un artist despre care se știe sigur că a activat o perioadă la Roma și a cărui activitate a fost bine-cunoscută în Lorena – o regiune în care a activat și La Tour – provincie suspendată între cultura franceză și cea din zona germane-flamando-olandeză.
O altă urmă a influenței lui Caravaggio asupra lui Georges de La Tour o poate reprezenta și opera lui Carlo Saraceni, un artist cunoscut în Franța secolului al XVII-lea. Oricum ar fi, Caravaggio este foarte prezent în pânzele sale, chiar dacă îl interpretează în propria lui manieră, printr-o lumină rece care îmbracă scena într-un realism aproape brutal, extrem de stilizat. Rezultatul este reprezentat de picture solemne, care caracterizează excelent faza lui tinerească. Despre La Tour se știe că era un bărbat cu “sânge cald”, cu o existență chinuită și marcată de episode judiciare care-i întăreau reputația unui om de neînvin – violent pe alocuri – spre deosebire de mentorul său, Caravaggio; cu toate acestea, turbulențele existente în viața lui nu se datorau unei rebeliuni a spiritului, ci mai degrabă obsesiei de a-I apăra pe toți cei lipsiți de privilegiile pe care le le-a dobândit prin căsătoria cu aristocrata Diana le Nerf, cucerită prin talentul artistic al pictorului.
De altfel, în opera lui La Tour există două capitole abordate: unul se referă la scenele din timpul zilei, în timp ce cealaltă este dedicate scenelor de noapte. Acestea din urmă sunt caracterizate prin solemnitate, atmosferă meditativă și aproape ascetică – așa cum reiese din splendida “Maddalena Penitente” – opera fiind create în cel puți patru versiuni și a cărei lumină a lumânării se referă la teme precum frumusețea feminină, transformare și destinul uman. Pe de altă parte, scenele colorate și pline din viața de zi cu zi cu toate aspectele sale dramatice: sărăcie, jocuri de noroc și luptele din taverne, muzicieni, cerșetori; naturalismul feroce introdus de Caravaggio găsește o împlinire suplimentară în “urmașii” săi, care nu s-au ferit să arate disperarea afișată pe chipurile oamenilor săraci și hainele colorate bizarre, cele care trezeau uimirea și anxietatea subtilă.
Chiar mai mult decât subiectele religioase, acestea sunt lucrările care constituie marea moștenire a lui Georges de La Tour și a altor “urmași” ai lui Caravaggio – olandez, flamanzi sau francezi – lucrări care mărturisesc indirect adevărata față a Contrareformei Italiene: pictorii străini, deja stâpâni în pictura de gen, au imortalizat mizeriile epocii, acea disperare populară care se îneacă în viciu, în încercarea de a scăpa de sine. Iar expoziția de astăzi oferă, de asemenea, o comparație între La Tour și contemporanii săi olandezi (amintind aici pe Gerrit van Honthorst, Paulus Bor, Trophime Bigot sau Hendrick ter Brugghen), cei care vizitau și studiau operele lui Caravaggio la Roma, precum și venețianul Carlo Saraceni. O expoziție fascinantă, cu opere situate între atmosfera hieratică și realitatea crudă a zilei, cu fața dublă a unei Italii care există și astăzi – dacă privești cu atenție la viața de zi cu zi din peninsulă. În fine, expoziția este disponibilă până în data de 7 iunie 2020.