Share This Article
Fotografia realizată pe rețelele social media nu fac parte din categoria celor profesionale, chiar dacă scopul lor este acela de a “educa ochiul și de a contribui la o mai bună înțelegere a orologeriei”, comentează Claude Joray – unul din fotografii angrenați în industria orologeră – cu sediul în Biel și care a realizat numeroase lucrări pentru diferite mărci, precum Audemars Piguet, FP Journe, Hermès, IWC și Jaeger-LeCoultre.
Olivier Müller, journalist la Le Point și WorldTempus, spune că în acest moment vede un declin al creativității și originalității fotografiei de ceas, observată încă din anii 1980. De fapt, mărcile (și agențiile) sunt acum mult mai interesate de marketingul și comunicarea produselor, decât de creativitate. “Din anii 1950 și până în 1980, fotografia de ceas a fost extrem de creativă”, explică dl. Müller. “În acest moment suntem blocați în două stiluri vizuale slabe: unul care arată ceasul deasupra curelei, precum o ciupercă; a doua, ceasul este imortalizat frontal, în general pe fundaluri able sau negre”.
În mod surprinzător în această epocă digital, căutarea reprezentării perfecte a unui produs se extinde la modelele 3D, caz în care nu este neobișnuit ca mărcile să realoce bugetele ce erau destinate initial pentru fotografie. Motivele pentru care se realizeaza aceasta mutare este unul rational, de la industrializarea conținutului și până la producerea de modele adaptate la o gamă largă de media (site-uri web, cataloage tiparite, comerț electronic), fără să mai vorbim că doresc să controleze întregul flux, inclusiv creația. Deoarece comerțul electronic câștigă o pondere din ce în ce mai mare în segmentul vânzărilor de lux, este ușor să uiți că diferențierea produsului și succesul respectivului produs depend frecvent de modul în care penetrează piața sau răspunde unei cereri latent într-un grup nou de clienți. D
upă cum menționează Claude Joray, “un fotograf își poate aduce propriul aport asupra unei fotografii, dar are totuși obligația să respecte pe deplin produsul și istoricul acestuia. Fotograful este o legătură între companiile orologere, agenții de publicitate și public”. De asemenea, spune dl. Joray, o fotografie de ceas bună este un compromise. “Fotografia de ceas, un mix de abilități tehnice și artistice, își propune să include toți parametrii ecuației – știință orologeră, marketing, economie, noutăți – într-o singură apăsare de buton. Ceasul este produsul unei tradi’ii vechi de secole, el fiind omniprezent în societatea actuală, chiar dacă societatea așteaptă inovații vizuale.
Astfel, fotograful poate aduce un indiciu glamour acestor superbe piese orologere. Fiecare detaliu al ședinței foto este examinat ulterior de reprezentanții mărcii și fotograf. Aceasta este urmată de selecșie, înfuncție de client și modul lui de a vedea fiecare material necesar al promovării”. Firește, se ajunge la un compromise…. ceea ce nu exclude și un anumit grad de fantezie. Într-un editorial al publicației The Atlantic, care a generatdezbateri online considerabile, jurnalistul Taylor Lorenz susține că aspectul prea sofisticat, glossy – care predomină acum pe Instagram – nu mai rezonează cu utilizatorii.
Această estetică a Instagra, duoă cum o vede d. Lorenz, ar putea fi rezumată astfel: O schemă de culori roz sau pastelată; O coerență geometrică pe rețeaua Instagram. “Rutina în social media este o posibilitate foarte reală, accelerate de repetarea și copierea codurilor vizuale de către mărci și utilizători – trucuri care par să funcționeze din perspectiva marketingului. Cu toate acestea, acest sindrom «a văzut, a făcut» poate fi și o oportunitate pentru mărcile de ceasuri; atunci când o comunitate are așteptări foarte mari, cererea pentru calitate crește. Pentru ca fotografii să se ridice la nivelul acestei provocări, ei trebuie să-și diferențieze munca prin compoziții care se bazează pe moduri creative sau narațiunea din jurul fotografiilor. Astfel, fotografii se transformă în creatori de conținut și explorează noi modalități de a prezenta produsul: videoclipuri și povești se combină cu formatele tradiționale”.
Un exemplu îl constituie campania Omega – Imagine (2015) – realizată de fotograful Juliette Bates (care a lucrat pentru L’Olivier, Laurence King Publishing, Libération sau Causette, printre altele), aceasta imaginându-și diferite cabine cu curiozități care prezentau ceasurile încrustate sub cupole de sticlă, cu o estetică general puternic inspirată de printuri Hokusai și Hiroshige. De asemenea, fiecare tehnologie revoluționară și-a atins cota sa critică; de exemplu, noua eră a filmelor color – din anii 1970 – a fost considerate “neartistică”. În fine, viitorul fotografiei de ceas constă probabil într-o hibridizare a experiențelor prin care fiecare mediu îl completează pe celălalt.