Femeile și bărbații în arta clasică

0
46
Rubens - Venus, Cupid, Bacchus și Ceres

Femeile și bărbații în arta clasică… un subiect “greu” pot spune. Mereu m-am întrebat de ce există diferențe de reprezentare între cele două sexe. Dacă aleți o carte despre istoria artei și aruncați o privire asupra tipologiei corpurilor din domeniile picturii și sculpturii, veți începe să realizați că fiecare epocă are un anumit “tip”. De exemplu, în preistorie regăsim “Venus din Willendorf”, o figurină grea și rotunda care reprezenta tot ceea ce un bărbat preistoric căuta la partenerul feminine: forța și fertilitatea. Câteva mii de ani mai tărziu, există statuile grecești ale bărbaților atletici și musculoși care reprezentau bărbatul ideal al epocii: perfect și inteligent.

Rafael – Cele trei grații

Iar ceste “tipuri” nu sunt simple coincidențe. Ele sunt produsul culturii și valorilor predominante la într-o anumită perioadă, care se reflectă cel mai bine în artă, deoarece acesta era scopul artei de atunci. Renașterea nu a fost diferită. O perioadă marcată de reprezentarea femeile dolofane, în timp ce bărbații erau musculoși, ceea ce este foarte diferit de standardele de frumusețe obișnuite în aceste zile, cel puțin pentru femei. Deci, de unde a pornit această reprezentare în arta renascentistă? Răspunsul e dat de un singur cuvânt: Grecia. Renașterea a fost, în multe privințe, o “revenire” la cultura și filozofia Greciei antice, cea care a influențat și modelat lumea Evului Mediu și cea modernă, de la literature și până la arhitectură și artă. Când vine vorba de artă, artiștii renascentiști au adoptat abordarea clasică, ceea ce înseamnă picture și sculptura corpurilor care nu păreau “normale” pe atunci, ci mai degrabă idealizarea bărbatului și al femeii. Iar “idealul” era dolofan pentru femei și musculoasă pentru bărbați.

Susana

De-a lungul veacurilor a existat o constantă când venea vorba de standardele de frumusețe ideale: bogăția este atractivă. Semnele fizice – care indică faptul că o persoană este bogată – ne arată ceea ce noi considerăm frumos. În timpul Renașterii, unul dintre semnele care indicau că o femeie este înstărită o reprezenta formele fizice, cu cât era mai plinuță, cu atât ea se situa cât mai sus pe scara social. Iar acest aspect este destul de bine motivate: în timp ce femeile sărace trebuiau să muncească din greu, femeile bogate puteau să se ocupe de plăcerile vieții, ceea ce a determinat primul grup să pară mai puternic, în timp ce al doilea era mai “moale”. Pe deasupra, desigur, se suprapunea problema mâncării. Clasa superioară dispunea de o alimentație abundentă – de bună calitate – de care dispuneau pe întreg parcursul zilei, fără teama de a se îngrășa, așa cum exista în rândurile clasei inferioare (sărace). Cu alte cuvinte, unui privitor din secolul al XV-lea sau XVI-lea, corpurile moi și rotunde ale femeilor din aceste tablouri transmiteau un mesaj clar: această femeie este sănătoasă și bogată.

Michelangelo – David

Cu toate astea, femeile din arta renascentistă sunt frumoase, cu părul lung, șolduri largi și tind să se încadreze în zona mai “grea”. Motivul este că toate aceste trăsături au fost menite să indice o femeie fertilă, o trăsătură definitorie pentru acea perioadă. Acum, dacă vă întrebați ce legătură este între fertilitate și frumusețe, trebuie să știți că cea mai mare parte a artei a fost creată de bărbați, iar idealul lor de frumusețe era bazat pe ceea ce își doreau ei de la partenerul lor: bani și șolduri largi (purtătoare de copii). Aici se cuvine o mica parenteză: și astăzi, în vremurile moderne, se consider că femeia cu șolduri largi este mult mai fertile decât una cu șolduri înguste. Astfel, femeile acelei epoci nu sunt diferite de cele de astăzi: apariția unei femei musculoase este considerată neatractivă de bărbați și chiar “ne-feminină”. Renașterea a îmbrăcat haina filozofiei antice grecești, care a reținut bărbații intelectuali și educați drept idealul, arătându-ne astfel modul cum ei gândeau în acea epocă. Totuși, asta nu înseamnă că ei își petreceau ziua citind și dezbătând idei. Din contra, el trebuia să trăiască o viață echilibrată, timpul fiind împărțit în mod egal între cultivarea intelectului și activitatea fizică. În consecință,

Rafael – La Fornarina

În consecință, bărbatul ideal – pe care îl vedeți în arta greacă și renscentistă – arată atletic, sănătos și cu forme perfecte (nu prea musculos), într-un mod care pare a spune, “acest bărbat este unul studios dar, în același timp, are grijă și de corpul lui”; un alt motiv pentru care bărbații din picturile și sculpturile renascentiste arată atât de atrăgători este acela că, ei sunt perfect proporționați din punct de vedere matematic. Pictorii și sculptorii acestei perioade (precum Leonardo da Vinci) au împrumutat din Raportul de Aur al lui Platon și din Omul Vitruvian despre proporții în natură și arhitectură, fiind create astfel reprezentări cu adevărat perfecte ale oamenilor. De exemplu, din desenul Omul Vitruvian al lui Leonardo da Vinci (cca. 1490) obținem măsurători precum: “lungimea brațelor întinse este egală cu înălțimeaunui om” și “lățimea maximă a umerilor este un sfert din înălțimea unui om”. Ideea din spatele tuturor acestor standard și reguli a fost aceea de a crea nu numai o reprezentare proporțională a unui bărbat, ci și de a reda o imagine frumoasă și plăcută a acestuia.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here