Share This Article
Dacă sunteti pasionat de sporturile de iarnă, atunci Etoile du Nord este locul perfect pentru o vaca,ă de ski. Situat în Val D’Isere, elegantul chalet oferă perspectiva unei vacanțe pline de adrenalină pe pantele munților, alături de cazare premium.
Surprinzător de modern, dar clasic, chalet-ul Etoile du Nord reușește să îmbine condițiile de lux cu sesiuni spectaculoase de ski. Accesul se realizează printr-un tunel privat, care unește aripa de est (șapte dormitoare) cu aripa de vest (șase dormitoare). Ambele spații pot fi închiriate complet sau separat, fiecare dormitor fiind dotat cu ferestre de mari dimensiuni. Camerele sunt decorate cu gust, beneficiind de elemente de decor din sticlă.
Cazarea
Paturile de mari dimensiuni sunt acoperite cu lenjerie fină italiană, ferestrele mari oferind splendide priveliști către munți. Băile generoase sunt dotate cu căzi clasice (ovale) și sunt completate de spații pentru hidromasaj (cu vedere spre munți). Atât în zona exterioară, cât și interioară, oaspeții se pot bucura de piscine cu apă încălzită. La capitol relaxare, clienții chalet-ului pot accesa Home Cinema privat, saloane cu șeminee sau săli de jocuri.
Interiorul chalet-ului este dominat de mobilier la comandă și piese de artă (inclusiv un imprimeu Chris Levine). Două Spa-uri sunt la dispoziția oaspeților, acestea fiind dotate cu zone de relaxare, saună și hamam. De asemenea, pentru cei care doresc organizarea vacanței, un serviciu Concierge poate fi accesat la orice oră. O echipă dedicată se află la dispoziția oaspeților, activități precum ski sau excursii private putând fi stabilite din timp.
Experiențe
Una din atracțiile Etoile du Nord o reprezintă bucătăria, locul unde puteți beneficia de bucătar privat și meniuri personalizate. Acestea includ cine sezoniere cu trei feluri de mâncare. Printre preparate o să regăsiți vânat, vită sau legume din surse locale, completate de trufe sau pește. Prânzurile sunt dominate de salate proaspete de inspirație mediteraneeană sau carne gătită pe grătar. Foarte important, puteți servi masa la orice oră din zi.
Pe lângă sesiunile de ski, oaspeții Etoile du Nord pot beneficia de numeroase activități de relaxare. Piscina exterioară, cu vedere spre munții maiestuoși, este completată de sesiuni la centrul Spa. Starea de bine poate fi completată cu tururi în satele pitorești din regiune sau la mici sesiuni de shopping. Vizitarea magazinelor cu produse tradiționale sau a cafenelelor poate fi completată de servirea unui prânz elegant a Les Airelles.