Share This Article
Cu cele 15 camere ale sale, Esperit Roca ofera oaspeților splendide priveliști și un program culinar de neegalat. Creat de frații Joan, Josep și Jordi Roca, proiectul a fost realizat într-o fortăreață situată în apropierea orașului Girona.

Dacă alegeți să vizitați Spania pe parcursul anului, atunci trebuie neaparat să puneți pe listă vizitarea Esperit Roca. Situat la aproximativ 16 km nord de Girona, complexul pune la dispoziția oaspeților 15 camere. Totodată, pivnița uriașă găzduiește 80.000 sticle, o distilerie și berărie. Acestea sunt completate de un spațiu de expunere și două noi restaurante. Unul este dedicat exclusiv oaspeților hotelului, al doilea fiind Esperit Roca.
Începutul
Dedicat experiențelor gastronomice, restaurantul servește două meniuri compuse din mâncăruri originale. Acestea sunt livrate de renumitul El Cellar de Can Roca, restaurantul familiei din Girona. Experiența culinară a celor trei a început cu un mic restaurant situat într-un cartier muncitoresc, la marginea orașului Girona. Este momentul când își încep ucenicia în segmentul gastronomiei și locul unde au aflat că ospitalitatea este sacră.

Începând cu anul 2008, restaurantul deținut de cei trei frați – El Cellar – a primit trei stele Michelin. Totodată, a fost recompensat de două titluri de cel mai bun restaurant în Top 50 la nivel global. O perioadă marcată de inaugurarea Casa Cacao, hotel tip boutique, un magazine de înghețată și un restaurant numit Normal. Începând cu 31 octombrie 2024, a fost lansat și un elegant restaurant în cadrul distileriei scoțiene The Macallan.
Conceptul
Inaugurat la mijlocul anului trecut, Esperit Roca este una dintre locațiile care trebuiesc neaparat vizitate în Spania. “Am descoperit că aveam aproape 130.000 persoane pe lista de așteptare la El Cellar de Can Roca”, explică Joan Roca. “Știam că trebuie să oferim mai multe oportunități de a gusta din bucătăria noastră. De asemenea, clienții noștri trebuiau să înțeleagă filozofia noastră gastronomică”, completează Joan Roca.

Astfel, cei trei frați au decis să investească într-un nou hotel. Este momentul nașterii restaurantului Esperit Roca și locul unde clienții servesc cele mai populare mâncăruri din meniul El Cellar. De exemplu, puteti servi un delicios Todo la Gamba, compoziție care include creveți marinați în oțet de alge marine. Tot aici regăsiți Katsuobushi (ton fermentat), servit alături de capete de creveți pregătiți crocant și un mătăsos sos velouté.
Hotelul
Găzduit de o fortăreață ridicată în secolul XIX, hotelul oferă oaspeților piscină în aer liber și un mic Spa. Dormitoarele sunt renovate, oferind în acest moment un mediu relaxant. “Realizat în stil baroc, hotelul nu era pe gustul nostru”, spune Joan Roca. “L-am renovat și dotat cu mobilier modern (Roche Bobois și Kave Home), interiorul fiind decorat cu țesături în nuanțe neutre. Ne-am dorit să atingem un anumit minimalism”.
Mai multe informații sunt disponibile AICI.