Share This Article
În timp ce sezonul rece începe să se instaureze, eșarfa își ocupă binemeritatul loc în garderoba de sezon. Elegante, aceste accesorii nu trebuiesc trecute cu vederea, ele putând fi accesorizate în functie de ținuta aleasă pentru purtare.

Cu franjuri sau din cașmir moale, eșarfa călduroasă de sezon a început să ocupe raftul garderobei masculine. Foarte probabil, este una dintre cele mai versatile piese vestimentare din arsenalul de stil al unui bărbat bine îmbrăcat. Aruncată nonșalant peste un costum elegant sau strâns legată peste un pulovăr, eșarfa devine un accesoriu confortabil. Vă invităm să parcurgeți selectia noastră cu cele mai bune eșarfe pentru acest sezon.
Burberry
Realizată din cașmir dublu, această piesă este țesută cu elegantul model Burberry Check în culori contrastante. Produsă la o țesătorie din Scoția, fondată în 1797, materialul este spălat cu apă de izvor lacală și periat. De-a lungul suprafeței cașmirului sunt desenate motive pentru “crește” materialul. Astfel, materialul este înnobilat cu luciu natural și dispune de finisaje ultra-soft. Produsul poate fi cumpărat online sau din magazine fizice.

Brunello Cucinelli
Calitățile superioare ale cașmirului vin să îmbogățească această piesă confortabilă, oferind un nivel potrivit pentru protecție. Tricotarea tradițională cu nervuri este asociată cu o-dungă în culoare contrastantă care iese în evidență pe marginile laturii scurte. Fibra nobilă de cașmir este acum caracterizată printr-o finețe extremă. Eșarfele este produse în Salomeo, Italia, calitățile izolatoare garantând căldură și ușurință la purtare.

Johnstons of Elgins
Originară din Scoția, marca produce iconicele sale produse în propriile sale fabrici. Firul este vopsit și combinat în numeroase culori pentru a obține nuanțele caracteristice și bogate. Eșarfa pentru acest sezon este potrivită pentru orice ținută, produsul trebuind să fie curățat chimic pentru a-și menține longevitatea. Cum angajamentul pentru sustenabilitate se află în centrul producției, marca scoțiană lucrează doar cu fibre naturale.

HUGO BOSS
Dacă sunteti în căutarea unei eșarfe, atunci piesele propuse pentru acest sezon de BOSS sunt exact ce vă trebuie. Realizate din cașmir (100%) de bună calitate, eșarfele dispun de franjuri lungi și răsucite. Extrem de versatile, aceste piese vestimentare se pot combina în funcție de evenimentul sau locul unde participați. Disponibile (deja) la vanzare, produsele pot fi achiziționate în mediul online sau în magazine fizice ale mărcii.

