Share This Article
Educația în perioada Evului Mediu (V – XVII) se știe că a schimbat imaginea societății occidentale, cultura și pedagogia acestui spațiu fiind schimbată semnificativ în comparație cu perioada antichității. Acest lucru s-a datorat în primul rând unui nou tip de relații socio-economice, noile forme de statalitate și transformării culturii, odată cu pătrunderea creștinismului în straturile societății. Gândirea filozofică și pedagogică din perioada Evului Mediu timpuriu și-a definit scopul principal prin mântuire, sursa de bază a educației fiind considerată divină.
Iar aici trebuie menționat faptul că purtătorii pedagogiei și moralității creștine erau reprezentanții bisericii catolice. Ceea ce a dominat pedagogia în perioada Evului Mediu timpuriu a fost acel element al autoritarismului credinței. Mulți ideologi creștini au arătat în mod deschis ostilitate față de idealurile educației din perioada antichității, cerând eliminarea lor din programele educaționale ale literaturii greco-romane. De asemenea, ei credeau că modelul educational adecvat era reprezentat de călugărie. Ascetismul, citirea asiduă a literaturii religioase, eliminarea dependenței de bunurile lumești, controlul asupra dorințelor, gândurilor și acțiunilor erau virtuți umane cruciale, calități moștenite în perioada Evului Mediu. Școlile bisericești au apărut ca un moștenitor al tradițiilor antichității. În această perioadă, în Europa Medievală existau trei tipuri de școli bisericești: (1) școala caritabilă; (2) școala episcopală și (3) școala parohială. Cele trei tipuri de școală erau disponibile în primul rând pentru clasele superioare ale societății medievale, scopul lor principal fiind acela de a instrui clerul.
Școlile caritabile erau organizate în cadrul mânăstirilor, aici fiind instruiți băieți cu vârste între 7 – 10 ani, profesorii fiind de obicei călugări educați. Școlile erau foarte bine aprovizionate cu cărți, scrise în general de mână (tiparul fiind disponibil abia în secolul al XV-lea). Elevii învățau gramatică, retorică, dialectică și, ceva mai târziu, aritmetică, geometri, astronomie și teoria muzicii. În schimb, școlile episcopale au fost initiate în centrele bisericești, de obicei unde era reședința arhiepiscopiei. În afară de lectură, scriere și legea lui Dumnezeu, în cadrul acestor școli se predau materii precum gramatica, retorica și dialectica, precum și aritmetica, geometria, astronomia și teoria muzicii. Șcea de-a treia formă școlară – cea parohială – era și cea mai frecventată formă de învățământ. În general, aceste școli erau situate în casa unui preot sau a lojei bisericii. Un grup restrâns de băieți participau la aceste cursuri unde, pentru o mica taxă, un preot îi învăța legea lui Dumnezeu în limba latină, ei participând și la serviciul de cor al bisericii. Metodele de predare s-au bazat pe dezvoltarea retenției și a memoriei mecanice, cea mai obișnuită formă de predare fiind cea “catehetică” – sub formă de întrebare vs răspuns – prin care un profesor a introdus unele cunoștiințe abstracte (supuse memorării) fără a explica obiectul sau fenomenul în sine.
De asemenea, cultura cavalerească a avut un impact uriaș asupra sistemului de învățământ din epoca medievală. Seniorii feudali au inoculat copiilor lor idealul educației cavalerești, inclusiv sacrificial de sine, ascultarea și libertatea personală. Alături de idealul cavaleresc a existat și un program al “celor șapte virtuți cavalerești”: călărie, înot, aruncarea suliței, vânătoare, lupta cu sabia, țah, compoziție de poezie și cântat la instrumente muzicale. Totodată, educația femeilor era bazată în întregime pe cea casnică. Fetele erau deseori învățate să citească și să scrie de către capelani sau călugărițe. În Evul mediu exista o practică destul de larg răspândită prin care fetele erau trimise la mânăstiri, aici ele învățând Latina și studiind Biblia, alături de bunele manière. În același timp, fetele din clasele sociale neprivilegiate erau învățate menajul, cusutul și elementele de bază ale Bibliei.
Între secolele XII și XV, sistemul școlar din Europa Medievală a început să se schimbe. Au apărut primele școli din oraș sau de meșteșuguri. Acestea din urmă erau destinate copiilor de artizani, fiind locul unde li se oferea o educație general (lectură, scriere, aritmetică și geometrie), educația fiind realizată în limba maternă și latină. Totodată, spre finalul secolului al XII-lea încep să-și facă apariția și primele universități. O universitate medieval avea în compunerea ei urmăatorele departamente: juridic, medical, teologic și filozofic. Cu toate acestea, predarea începea cu perioadă specială – pregătitoare – aici fiind predate cele “șapte arte liberale”(gramatică, retorică, aritmetică, geometrie, astronomie și muzică). Studenții erau de obicei împărțiți în funcție de naționalitate sau comunitate, principalele metode de predare fiind prelegerile (obligatorii în fiecare zi) și dezbaterile. Profesorul (de obicei un maestru licențiat) atribuia educația, asistentul său urmând să susțină discuția – el fiind responsabil și cu răspunsul la întrebări sau comentarii. După absolvirea “facultății”, un elev avea șansa de a urma o carieră în funcția de scrib, notar, avocat sau judecător.
detalii aici: BRITANNICA