Distanțare socială în Florența secolului XIV

0
239
Florenta (Renaissance)

Distanțare socială nu este o problemă a omului modern. Povestea noastră se petrece la mijlocul anilor 1300, atunci când Moartea Neagră – sosită în Europa în jurul anului 1347 – a curmat viața a jumătate din populația existentă atunci pe continent. Jean de Venette, un membru francez al ordinului carmelit și care a documentat pandemia, a numit-o “cel mai cumplit flagel pe care Dumnezeu l-a dat omenirii”.

Firenze (1347)

Ajungem în zilele noastre, moment când se știe că această pandemie a fost create de bacteria Yersinia Pestis, boala fiind răspândită de la rozătoare la oameni prin purici. De altfel, specialiștii au comparat frecvent perioada Morții Negre cu consecințele bolilor contemporane: Sars, Ebola și acum Covid-19. Pe măsură ce blocajele din întreaga lume au început să se ridice, această poveste a noastră se poate extinde către obiceiurile omului de a bea. Un exemplu îl regăsim în faimoasa lucrare a lui Giovanni Boccaccio – Decameronul – aici regăsind o relatare fascinantă a distanțare în care oamenii din toate clasele sociale au consumat diferite băuturi în timpul răspândirii Ciumei (Moartea Neagră). El descrie modalitate prin care Moartea Neagră i-a invadat orașul natal, Florența anului 1348. Mâncarea și, poate în mod special băuturile, sunt esențiale în cadrul acestei relatări.

Pandemie în Florența (1348) Giovanni Boccaccio

Boccaccio folosește ora mesei pentru a ilustra cât de repid s-a răspândit Moartea Neagră: “….câți bărbați curajoși [….] au luat masa cu rudele, tovarășii și prietenii lor dimineața, iar când a venit seara, ei deja serveau cina alături de strămoșii din lumea cealaltă….”. El descrie chiar și simptomele bolii prin intermediul unor metafore alimentare, scriind despre “apariția anumitor tumori în zona inghinală sau a axilelor, dintre care unele au crescut atât de mari încât seamănă cu un măr sau un ou”. Totodată, florentinii au încercat să caute diferite “leacuri“ culinare. Tommaso del Garbo – un profesor de medicină din Perugia și Bologna secolului al XIV-lea – sfătuia pacienții să-și umple gura cu cuișoare, apoi să mănânce “două felii de pâine înmuiate în cel mai bun vin” ca remediu.

Pandemie în epoca medievală a Europei (Italia)

Cu toate acestea, confuzia cu privire la ceea ce a vindecat cu adevărat Moartea Neagră apare din nou în relatarea lui Giovanni Boccaccio. Potrivit acestuia, în epocă au apărut două extreme ce pot părea foarte familiar oamenilor din zilele noastre. În timp ce blocajul nu a fost impus oficial în timpul Morții Negre, unii florentini au decis să se distanțare voluntar. Ei au limitat dieta la mese simple și au băut mici cantități de vin pentru a se întreține; au fost atenționați să “să evite orice fel de lux, să mănânce și să bea moderat din cele mai delicate și bune mâncăruri sau vinuri”. Oamenii epocii credeau că lăcomia a fost una din cauzele Morții Negre și că protecția împotriva acestei este oferită de “viața cumpătată și evitarea oricărui exces”. Unul dintre aceste vinuri fine se poate să fi fost un Vernaccia, el fiind descries în Decameron ca un “vin alb foarte bun”. De altfel, astăzi este considerat unul dintre cele mai bune vinuri albe din provincie și Italia.

Florența (pandemie în 1348)

De asemenea, se pare că alții au mers pe o cale diferită. Indiferent de calea urmată, Florența a fost decimate și populația ei reușind să se refacă (la cifrele dinainte Morții Negre) abia în anii 1800. Confruntați cu o moarte aproape sigură, mulți au decis că remediul suprem pentru un rău atât de mare “îl reprezintă libertatea de a bea atât cât vor ei”. Cozile la diferitele localuri din oraș era ceva obișnuit pentru acea perioadă, cetățeni disperați “recurgând zi și noapte, acum la un local, mâine la altul, band fără să ia în considerare regulile sau măsura”. A apărut o politică ciudată de distanțare, în timp ce oamenii îi invitau pe trecători să bea ceva. “Proprietarii unor astfel de localuri, văzând sosirea iminentă a morții, deveniseră la fel de nesăbuiți în ce privește bunurile și viața lor”, scrie Boccaccio. Nu cunoașteau adevărata măsură a nesăbuinței lor – oamenii de știință descoperind că bacteria generatoare a bolii trecuse de un om la altul prin picături infecțioase sau strănut. Cum se priveau cele două grupuri unul pe celălalt? În mod cum ne privim și noi astăzi: unii sperau că boala poate fi controlată prin respectarea unor anumite reguli, în timp ce ceilalți au apelat la consumul excesiv de alcool (sau privind cu neîcredere măsurile luate de autorități).

Viță de Vie în vernaccia (San Gimignano)

De altfel, Giovanni Boccaccio descrie o formă de nebunie – aflată în creștere – în rândul comunității: “….cetățeanul evită alt cetățean; rudele se țin la distanță una de alta și nu se întâlnesc niciodată….”. Cu toate acestea, Boccaccio refuză să condamne categoric vreuna din părți; furia Morții Negre a fost atât de severă, încât nu au existat câștigători și nici timp pentru superioritate din partea cuiva.oamenii au murit singuri, corpurile au fost îngrămădite în gropi comune, majoritatea clădirilor au fost golite de foștii lor ocupanți. Boccaccio însuși a preferat o a treia cale: să fugă la țară. dar pentru cei care nu au putut să plece, Florența afectată de Moartea Neagră a devenit un oraș unde “fiecare om era liber să facă ceea ce considera el că era corect”. Probabil că ambele opțiuni au avut meritele lor. Astăzi, la peste 650 de ani de la pandemia care a decimat populația Europei, asistăm la repetarea istoriei, două părți fiind angrenate într-un război distanțare: pe de-o parte sunt cei care doresc impunerea unor reguli clare și respectate de toată lumea; de cealaltă parte, acel segment de poluație care nu crede în existența pandemiei.

Detalii aici: VISIT TUSCANY

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here