Despre istorie, majoritatea operelor de artă (considerate neobișnuite) – adică acele opere care explorau relațiile dîntre persoane de același sex, romantism sau întâlniri sexuale – au fost disprețuite, modificate sau pur și simplu ascunse de ochii publicului. Însă, în ultimii ani s-au depus eforturi considerabile pentru a revendica aceste opere și pentru a promova arta a cărei dorință a fost cândva ascunsă sau igno rată.
Astăzi este mult mai greu să recuperezi o astfel de operă, mai ales atunci când inițiatorului său – sau publicul căruia i-a fost prezentat pentru prima dată – nu numai că îi lipsea terminologia pentru a discuta despre domeniul sexualității abătute de la norme (aflate în vigoare atunci, n. red.), ci și a intenționat ca lucrarea însemne cu totul altceva. Este destul de dificil atunci când aceste sensuri nu sunt receptate corect de “privitorul” modern. Putem numi astfel de opere ca “neobișnuite” atunci când artistul nu a intenționat să facă acest lucru? Unde este linia dintre fetiș și reprezentare?
Un prim răspuns încercăm să-l aflăm din tabloul anonim “Gabrielle d’Estrées și Una dintre surorile ei” (realizat în jurul anului 1554), aici fiind prezente două femei – se presupune că una ar fi Gabrielle d’Estrées, amanta regelui Henric al IV-lea al Franței, cealaltă fiind sora ei, ducesa de Villars – în timp ce stau într-o cadă căptușită cu mătase. Femeile au fețele realizate sub forma unor petale înălțate; sprâncenele sunt subțiri și arcuate, în timp ce pielea de culoare alba se îmbină armonios cu perlele purtate la ambele urechi. Ele sunt goale de la talie în sus, iar ochii mici și negri sunt orientați către privitor, gurile fiind strânse și ambigue. Dar ceea ce se observă mai întâi – ce nu poate scăpa privirii oricui se uită la acest tabloul – este mâna femeii din stânga, surprinsă în timp ce strange sfârcul fcelei din dreapta – degetul arătător și degetul mare formând un “C” perfect.
“Deasupra lor se observă două rânduri de draperii grele, despărțite de parcă publicul s-ar uita la un spectacol de la marginea unei scene. Se poate observa o imagine erotica evidentă: privirea încrezătoare, formele elegante ale trupului sau sfârcurile întărite sub efectul excitării. Contactul între cele două femei este singurul moment în care cele două personaje se ating, un cadru ce nu implică și publicul. După cum remarcă Chris Roulston, compoziția utilizează limbajul artistic traditional al cuplării – una din femei are părul în nuanță deschisă, în timp ce cealaltă are o culoare închisă – oferind o intimitate suplimentară, care face din această picture una cu adevărat safică.
Un aspect menționat și de scriitorul Rebecca Zorach, cea care nota în eseul său “Desire Things” că: “Deși ar părea cu totul anacronic pentru un re-gender receptiv, arătând mai mult cu privire lesbiană generalizată, putem să ne asumăm această prezența spectatorilor de sex feminin, precum și a bărbaților”. Desi concepțiile moderne despre sexualitate pot diferi foarte mult de cele ale omologilor lor istorici, scriitorul francez din secolul al XVII-lea – Pierre de Brantôme – susținea că, “există în nenumărate regiuni astfel de doamne (lesbiene, n.red.), enumerând aici țări precum Franța, Italia, Turcia sau Grecia… poate și alte locuri”. În Franța, astfel de femei sunt destul de des întâlnite“.
Alte lucrări atribuite Școlii Franceze din Fontainebleau – și alte picturi intime, nuduri asemănătoare Gabrielei – par să susțină această afirmație. Varietatea uriașă de opere din această epocă – de la piesele de îmbrăcăminte (încrucișate) ale lui Shakespeare și până la pornografia lesbian – demonstrează o cunoaștere socială a relațiilor dintre persoanele de același sex (femei). În orice caz, este clar că de-a lungul istoriei pictura a fost percepută ca și cum ar descrie o relație de tip lesbian. Despre secolul al XIX-lea un oficial al Muzeului Louvre ar fi acoperit pictura cu o husă. Totuși, chiar dacă picture ar părea privitorului contemporan drept o relație de tip lesbian, majoritatea istoricilor de artă o interpretează ca un anunț potrivit căreia Gabrielle ar fi fost însărcinată cu fiul nelegitim al regelui Henric al IV-lea.
De altfel, sora ei este cea care o prezintă publicului, nu iubitului ei. Degetele înfășurate în jurul sfârcului lui Gabrielle simbolizează fertilitatea acesteia, o aluzie accentuate de privirea femeii care coase (în fundal) hainele bebelușului. Iar dacă ne referim la publicul său original (din epocă), oricât de ignorante ar fi definițiile moderne ale sexualității, nu a putut să nu recunoască potențialul erotic al tabloului. Într-un alt tablou de epocă – evocat de textele alternative ale lui Brantôme – este detaliată o femeie abia trezită din somn – de către un bărbat – acesta invitând-o curtenitor într-o cameră alăturată pentru a face dragoste. Despre dificultatea interpretarea acestor opere, picturile fiind centrate în principal pe sânii femeilor, posibil ca acest aspect să apară ca o reprezentare fetișistă a femeilor.
Cu accentul pus pe erotismul dintre surori și statutul de amantă al Gabriellei – sexualizată chiar și atunci când este transmisă sarcina – pare să alunece de la reprezentarea dorinței la un anumit obiect. Comentând povestea lui Brantôme, Zorach exprimă modul în care astfel de reprezentări lesbiene “sunt întotdeauna în slujba eventualei heterosexualități”. Realitatea complexă este că toate aceste păreri conflictuale sunt apparent valabile: “Gabrielle d’Estrées și Una dintre surorile ei” este simultan o scenă de sexualitate, un anunț codat al unei sarcini regale și o fantezie erotica menită să atragă privirile publicului. Sursă – Artsy.
