Share This Article
În 1999, Vacheron Constantin lansa cronograful orientat către călătoriile la distanță, un simbol al plăcerii orologere. Peste ani, în 2004, design-ul acestor crografe a evoluat pentru a deveni parte a unui impuls de explorare!
În cele din urmă, 2016 a adus o reîmprospătare a colecției, perpetuând spiritul liniei sport-chic. Ceas elegant, cronograful a lăsat o amprentă de neșters în istoria Manufacturii cu rama caracteristică și mecanismul automat. Noul Overseas este disponibil în versiune “panda” din oțel: cadran satinat argintiu și contoare negre. Pentru a înțelege importanța ceasului, vă invităm la un scurt interviu cu Christian Selmoni (Director Style & Heritage).
Ce transmite noul ceas?
Acest model este sinonim cu explorarea, combinând spiritul înnăscut Haute Horlogerie al mărcii noastre cu eleganța sportivă rafinată. Totodată, el semnalează legitimitatea conceptului de eleganță sport-chic în segmentul Haute Horlogerie;
Care sunt rădăcinile noului Cronograf Overseas?
Colecția Overseas a luat naștere în 1996, unii considerând că la bază se regăsește celebrul model 222 din 1977. Recunoscută după rama în forma crucii de Malta, colecția Overseas a fost ceasul sport-chic al mărcii încă la naștere;
Cronograful Overseas optează pentru mdularitate: este o adaptare la vremurile actuale?
Pentru Vacheron Constantin, ceasurile Overseas exprimă dorința de explorare a tuturor teritoriilor. Sunt elegante, cu personalitate puternică, adaptate la orice situații prin intermediul sistemului de inter-schimbabilitate. Acest model poate fi dotat cu o brățară din oțel pentru aspect casual. Totodată, poate avea o curea din piele pentru un stil elegant sau versiune din cauciuc pentru o ținută sportivă!