Share This Article
Despre vinurile Crémant se poate spune că sunt o alternativă delicioasă și mult mai accesibilă la șampanie, modul de producție al acestora fiind similar cu cel al cunoscutei băuturi din regiunea Champagne. Deși reputația caselor și viticultorilor din Champagne este de neegalat, ei reușind să producă unele dintre cele mai complexe din lume, nu trebuie să neglijați și băuturile alternative, mai ales că aici vorbim și de costul acestora.
Demersul nostru începe cu geografia spațiului unde se produc aceste băuturi, șampania având ca sursă de proveniență doar podgoriile din regiunea Champagne din nordul Franței, rețeaua sa complexă de pivnițe subterane aflându-se pe lista patrimoniului universal UNESCO. În același timp, vinurile spumante Crémant pot proveni numai din anumite regiuni specifice, deși multe dintre acestea sunt renumite pentru producția de vinuri clasice. Iar aici ar fi bine să menționăm câteva dintre ele, precum Crémant de Bourgogne, Crémant de Loire, Crémant de Limoux, Crémant de Bordeaux sau Crémant de Die (în Valea Ronului) – dincolo de granițele franceze, puteți găsi și Crémant de Luxembourg. În ce privește metoda de producție, trebuie spus că vinurile Champagne & Crémant își obțin “scânteia” din utilizarea “metodelor tradiționale”, acestea presupunând crearea unor condiții optime pentru fermentarea secundară în interiorul sticlei. Foarte posibil, se poate să fi auzit de această denumire ca – “Metoda Champagnoise”. De asemenea, sticlele de Crémant și Champagne trebuie să îmbătrânite “cu drojdie” pentru perioade minime, care pot aduce corpolență și complexitate vinurilor din care sunt produse.
Drojdia, esențială în fermentarea vinurilor, pot aduce aromele specifice unei brioșe sau asemănătoare pâinii la un vin spumant. Ceea ce se transpune, în multe cazuri, în regulile care prevăd cel puțin nouă luni de îmbătrânire pentru Crémant, deși există variații și mulți vinificatori aleg să extindă procesul de producție. De exemplu, nivelurile “Eminent” și “Grand Eminent” pentru vinurile Crémant de Bourgogne implică îmbătrânirea prelungită a drojdiilor. Pe de altă parte, în Champagne stilurile non-vintage trebuiesc îmbătrânite cel puțin 12 luni cu drojdie (perioada minimă de îmbătrânire pentru vinurile vintage este de trei ani, potrivit Comité Champagne). Însă, în realitate, multe dintre cele mai bune Champagne sunt îmbărânite mult mai mult. În ce privește gustul, veți găsi o multitudine de variații în stilurile caselor de producție, plecând de la climă și până la soiurile diferite de struguri care pot afecta aroma. Șampania este produsă în principal din Pinot Noir, Chardonnay sau Pinot Meunier, în timp ce vinurile Crémant tind să reflecte soiurile de struguri cultivate în regiunile de origine.
În timp ce o serie de vinuri Crémant folosesc Chardonnay și/sau Pinot Noir – într-o măsură mai mică sau mai mare – vă puteți aștepta ca un Chenin Blanc sau Cabernet Franc să își exercite influența în Valea Loarei, Clairette în Rhône, Trousseau sau Savagnin în provincia Jura. Un alt exemplu îl constituie Limoux, în vinurile Crémant de aici predominând Chardonnay și Chenin, cu soiul Mauzac ca sprijin. Cu toate acestea, Blanquette de Limoux – o altă metodă tradițională de producție a vinurilor spumante – este locul unde predomină strugurii locali, din soiul Mauzac. Totodată, în Crémant de Bourgogne vom regăsi un complex de Pinot Noir și Chardonnay, principalele soiuri de struguri care fac deliciul celebrelor vinuri de Burgundia (Bourgogne), deși există și alte soiuri autorizate. O întrebare firească se leagă de modul în care sunt păstrate vinurile Crémant, în comparație cu Champagne. Un prim răspuns ar fi că nu toate șampaniile se îmbunătățesc odată cu vârsta, în timp ce unele vinuri Crémant Vintage se pot realiza după metoda îmbătrânii.
Cu toate acestea, șampaniile vintage sunt renumite pentru complexitatea și longevitatea lor. Totodată, bine de știut este și faptul că un vin Crémant nu îmbătrânește la fel de bine ca unul pentru Champagne. “Vinurile Crémant au, în general, un pH și un conținut fenolic mai mare decât cel al Champagne-ilor, cu un nivel scăzut al ambelor elemente esețiale pentru longevitatea vinului spumant”, menționează Rob MacCulloch (membru The Institute of Masters of Wine). În fine, în încheierea materialul nostru, trebuie să menționăm și disputele istorice ale celor două băuturi. Dacă călătoriți în regiunea Limoux, la sud de Carcassone, este foarte posibil să auziți călugării benedictini spunând că ei au creat primul vin spumant din lume (în apropiere de Saint-Hillaire, 1531), chiar dacă producția unui astfel de vin este creditată ca fiind realizată “în mod accidental”, dacă ar fi să-l cităm pe Oz Clarke – “Istoria vinului în 100 de sticle”. Pe de altă parte, regiunea Champagne este creditată cu perfecționarea și popularizarea metodei tradiționale de-a lungul secolelor, chiar dacă – se pare – englezii au dat o mână de ajutor la început.
Sursă documentare: Decanter & VinPair