Share This Article
Corum a ales să întruchipeze o abordare disruptivă și contemporană în privința conceptelor de “moștenire” și “laborator”. Creată pentru prima dată la finalul anului 2018, colecția Corum Lab se concentrează pe stabilirea unui dialog între trecut și viitor, două creații – realizate în ediție limitată – făcându-și debutul atunci. Astăzi, Corum a completat colecția “Heritage Corum Lab 01” cu două noi piese, fiecare dintre acestea fiind realizată în câte 99 de piese.

Odată cu lansarea noilor ceasuri Lab 01, se observă păstrarea carcaselor în formă de butoi, precum predecesorii săi, Corum alegând să le realizeze din oțel de Damasc – ele fiind și primele ceasuri realizate de marcă din acest material. Recunoscut imediat, oțelul Damasc este un aliaj bine-cunoscut producătorilor de cuțite și săbii. Istoria oțelului de Damasc datează încă din secolul al IV-lea (î.Hr.), orașul antic omonim fiind recunoscut pentru priceperea producătorilor săi de arme și priceperea lor în metalurgie. Armele realizate din acest aliaj au fost folosite de unii dintre cei mai cunoscuți războinici din trecut, inclusiv de ordinele călugărilor care au făcut parte din rrândurile armatelor cruciate.
Oțelul de Damasc este recunoscut pentru duritatea excepțională și rezistența la rupere. Lamele realizate din acest material sunt mai ascuțite, puternice și mult mai flexible. O artă legendară, transmisă din generație în generație și învăluită în mister, ea fiind un secret bine păstrat de-a lungul timpului. Se pare că nimeni nu a reușit să descopere modul cum acest oțel este produs. Cu toate acestea, progresele tehnologice au permis metalurgiștilor contemporani să reproducă oțelul de Damasc, rezultatul fiind un material similar cu cel produs de strămoșii lor. Utilizarea oțelului de Damasc este un nod în istorie, în timp ce dsign-ul futurist al ceasurilor Lab 01 reprezintă o abodare experimentală pentru Corum.
Ceasurile Corum Heritage Lab 01 Damasc dispun de calibrul CO 410, un mecanism curbat, el fiind conceput special pentru a se potrivi cu carcasa. Cadranul este accentuat cu detalii albastre sau verzi, ambele părți ale carcasei beneficiind de inserții din cauciuc în aceeași notă de culoare. Carcasa este tratată cu DLC negru, în timp ce mecanismul este finisat Cotes de Genève și oferă o rezervă d eputere de 50 de ore. Indicatoarele de oră și minut beneficiează de Superluminova – în aceeași culoare cu inserțiile din cauciuc – pentru a spori lizibilitatea pe fundalul închis la culoare. O altă particularitate a acestui ceas o reprezintă cutia în care acesta este livrat, ea beneficiind de un model unic. Detalii AICI.