Coridorul Vasari, operă a Renașterii

Coridorul Vasari (denumit în italiană Corridoio Vasariano), este o structură realizată sub forma unui pasaj închis – în Florența, capitala provinciei Toscana – acesta legând Palazzo Vecchio de Palazzo Pitti. Construcția începe în partea de sud a Palazzo Vecchio, intersectează Galeriile Uffizi (în partea sudică a acestora), traversând Lungarno dei Archibusieri și urmează malul nordic al Arno, ulterior structura unindu-se cu Ponte Vecchio peste râul care traversează orașul.

La momentul construcției, coridorul trebuia ridicat în jurul Torre dei Mannelli – proprietarii turnului refuzând să-l modifice – structura acoperind o mare parte din fața bisericii Santa Felicita; clădirea continuă către casele din cartierul Oltrarno, devenind din ce în ce mai îngustă, pentru a se alătura în final Palazzo Pitti. Astăzi, din păcate, cele mai multe secțiuni ale coridorului sunt închise marelui public. În ce privește construcția, aceasta a fost ridicată în intervalul a cinci luni – la ordinul lui Cosimo I de’ Medici (în anul 1565) – arhitectura fiind realizată de Giorgio Vasari și comandată pentru a sărbători căsătoria fiului Marelui Duce de Toscana (Francesco) cu Johanna de Austria. Ideea unui pasaj închis a fost motivată de dorința lui Cosimo de a se mișca liber între reședința sa și palatul guvernamental, atunci când, asemenea majorității monarhilor din acea perioadă, simțea nesiguranță în public – cazul său fiind unul special, el înlocuind vechea Republica a Forentei cu conducerea ereditară a Marelui Ducat al Toscanei. De altfel, în timpul ridicării sale, piața de carne – găzduită în acel moment de Ponte Vecchio – a fost mutată pentru a evita ca mirosul greu să ajungă în pasaj, locul său fiind luat de magazinele de aur (care ocupă încă podul). La extremitate, coridorul a fost nevoit să treacă prin Torre dei Mannelli – cum menționam anterior – datorită opoziției proprietarilor de a demola această structură.

De asemenea, în mijlocul Ponte Vecchio, coridorul este caracterizat printr-o serie de ferestre panoramice îndreptate spre Arno, în direcția Ponte Santa Trinita, acestea fiind înlocuite în anul 1939 – la ordinul lui Benito Mussolini – cu ferestre de mari dimensiuni, ele fiind montate pentru o vizită oficială a lui Adolf Hitler în Florența, scopul fiind acela de a-i oferi acestuia o vedere panoramică asupra râului. După ce traversează Ponte Vecchio, coridorul trece prin loggia bisericii Santa Felicita; în momentul finalizării construcției, coridorul poseda și un balcon – protejat de o balustradă – ce permitea familiei Marelui Duce să urmărească slujbele fără a interacționa cu populația orașului. Ca un amănunt, în secțiunea Galeriilor Uffizi, coridorul Vasari este folosit pentru a expune faimoasa colecție de autoportrete a muzeului. Tot aici regăsim și o secțiune avariată în timpul unui atac terorist (comis de mafia italiană în noaptea dintre 26 și 27 mai 1993), bomba detonată în apropiere de unirea coridorului cu Galeriile Uffizi – lângă Torre dei Pulci, între Via Lambertesca și Via dei Georgofili – avariind destul de grav secțiunea, fiind distruse un număr important de lucrări de artă. După atacul terorist, oficialitățile au decis readucerea – în locul originar – a numeroase opere de artă avariate, acestea servind ca o reamintire a tragicului eveniment de la începutul anilor 1990. Dacă am reușit să conving, nu-mi rămâne decât să vă îndrum pașii către Firenze și… să vizitați neapărat această capodoperă a Renașterii Florentine. A Presto!