Share This Article
O colecție de proprietăți Chongwe sunt la dispoziția turiștilor dornici să experimenteze aventuri de tip safari și peisaje spectaculoase. Este vorba de Tide + Tide Safari, o companie construită – timp de șaptezi ani – de trei generații de antreprenori.
Norman Carr (anii 1950), Chris Liebenberg (anii 1990) și Thierry Dalais (2013), cel care a reunit proprietățile sub acceași umbrelă. Cel din urmă a reușit să creeze o colecție de renume internațional, investind masiv în reședințele originale. Astfel, aveau să apară mult-premiatele Chinzombo și King Lewanika, considerate a fi astăzi cele mai luxoase din Zambia. Reședințe poziționate în trei din cele mai importante parcuri naturale.
Poziționare
Situată la confluența râurilor Chongwe și Zambezi, reședința oferă oaspeților splendide priveliști asupra mediului natural înconjurător. Cu Marele Rift și Parcul Național Zambezi Lower în fundal, Chongwe este situată în cea mai frumoasă regiune din Zambia. Fauna este compusă din turme de elefanți și leul cu coamă neagră, alături de câini sălbatici și hipopotami. Facilitățile asigură tururi ghidate și excursii cu barca la apus.
Chongwe House este una dintre cele mai pline de farmec și, totodată, cele mai neobușnuite reședințe safari din Africa. Cu o terasă și piscină privată, reședința oferă oaspeților patru dormitoare duble (fiecare cu baie privată) și spații deschise. Arhitectura în stil Gaudi oferă acoperișuri din paie și terase realizate cu elemente în stil tradițional. Întreaga structură se prezintă cu un design unic, fiind locul perfect pentru o vacanță romantică.
Facilități
Resort-ul dispune de propriul bucătar, ghizi și vehicule pentru safari, activitățile fiind programate când și unde doresc oaspeții. Firește, există și un preț pentru astfel de servicii de cazare, acesta ridicându-se la 3260 dolari pentru două cupluri. Cea de-a doua reședință este Chongwe Suites, o pereche luxoasă de apartamente tip safari, cu unul și/sau două dormitoare. Fiecare apartament dispune de piscină și baie în aer liber.
Masa poate fi servită pe malul râului, existând chiar posibilitatea unui duș sub cerul liber. Situate deasupra râului, apartamentele cu pereți din plasă oferă cadrul perfect pentru o vacanță romantică sau grup de prieteni. Un personal dedicat se află în permanență la dispoziția oaspeților, Time + Tide Safari oferind autovehicule și activități personalizate. În fine, prețul anunțat de companie pentru un sejur se ridică la 815 dolari/persoană.
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul The Gentleman’s Journal AICI