Share This Article
Charles Leclerc a fost ales de Giorgio Armani în postura de brand ambassador a campaniei Made to Measure a mărcii. Realizată de fotograful John Balsom, campania alb/negru se desfășoară pentru sezonul primăvară/vară 2020 și a fost produsă la St. Tropez – Coasta de Azur, Franța – locul unde Armani deține o reședință de vară. Ad-urile publicitare, produse înainte de blocajul impus de Covid-19, marchează debutul campaniei publicitare pentru pilotul de curse originar din micuțul principat Monaco.

Conform unei postări pe contul personal de Instagram, pilotul a menționat că: “Sunt extrem de fericit să anunț că am devenit noul Brand Ambassador al mărcii Giorgio Armani și a liniei Made to Measure. Moda – împreună cu muzica și sportul cu motor – au fost dintotdeauna pasiunile mele, iar faptul că voi reprezenta de acum încolo un brand iconic este o onoare uriașă pentru mine”, anunțul fiind însoțit și de patru imagini din campanie. De altfel, Leclerc este urmărit de aproximativ trei milioane de fani din întreaga lume. Născut la Monte Carlo (Principatul Monaco), pilotul în vârstă de 22 ani a debutat pentru Scuderia Ferrari în cursul anului trecut. În primul său sezon la Ferrari, Leclerc a înregistrat zece clasări pe podium; două victorii în Belgia și Italia; patru cele mai rapide tururi și cele mai multe clasări în “pole position”: șapte.

“Charles Leclerc este un pilot promițător, el obținând deja succese considerabile – în ciuda vârstei fragede – iar acest aspect este un indiciu al voinței și determinării sale, precum și a talentului evident. Este o prezență proaspătă și energică, linia Made to Measure a mărcii noastre potrivindu-se perfect personalității sale”, se menționează într-un comunicat al Giorgio Armani. Serviciul Made to Measure, lansat de Giorgio Armani în 2006, este disponibil la nivel internațional în boutique-urile mărcii. Născut în 1997 – Monte Carlo, Principatul Monaco – Charles Leclerc a câștigat campionatul Seriei GP3 în 2016 și Campionatul FIA Formula 2 în 2017. În cursul anului 2019 s-a alăturat Scuderiei Ferrari și a devenit cel de-al doilea cel mai tânăr pilot care s-a calificat în “pole position” în Formula 1 (în Marele Premiu al Bahrainului).