Desfășurat în primele zile ale lunii ianuarie, CES 2026 (Las Vegas) este unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului. Ca în fiecare an, mii de oameni din toate colțurile globului se adună pentru a vedea cele mai noi tehnologii. Sunt produse îndrăznețe, majoritatea cu aplicabilitate ridicată, care vor dicta tonul dezvoltării în următoarele 12 luni.
Sunt televizoare, telefoane, mașini sau laptopuri, chiar dacă tendința actuală se concentrează pe roboți. Totodată, dispozitive portabile futuriste își fac loc din ce în cem ai mult pe “rafturile” acestui prestigious eveniment. Chiar dacă telefoanele nu au mai luat fața, cel mai interesant a fost modelul Samsung care se transformă în tabletă. Un alt produs inovator a fost laptopul Lenovo, un model care își putea lăți ecranul prin apăsarea unui buton.

Samsung Galaxy Z Trifold
Începem selecția CES cu telefonul Samsung, marca sud-coreeană venind în Las Vegas cu noul său model Galaxy Z Trifold. Chiar dacă nu este primul său telefon pliabil, ecranul acestui elegant gadget este mult mai mare decât la modelele anterioare. Măsurând 10 inch pe diagonală, ecranul AMOLED oferă o claritate crescută a imaginilor. Astfel, acest nou telefon se dovedește a fi opțiunea perfectă pentru cei care se află în mișcare permanentă.

Lenovo Legion Pro Rollable
Pentru pasionații de gaming, se pare că Lenovo a găsit o modalitate de a face aceste jocuri mult mai captivante. Nu este vorba de o consolă portabilă, ci de posibilitatea ca ecranul laptop-ului să fie una extensibilă. Conceptul expus la CES a prezentat un ecran de 16 inch capabil să se extindă până la 23,8 inch. Procesul este posibil datorită unui buton, laptopul bazându-se pe Legion Pro 71, ceea ce îl face unul dintre cele mai capabile de pe piață.

LG OLED Evo W6 Wallpaper
Originar din Coreea de Sud, LG a expus anul acesta unul dintre cele mai subțiri produse de pe piață. Numit OLED Evo W6 Wallpaper, televizorul măsoară doar 9 mm grosime. Cu o lățime considerabilă, modelul este dotat cu tehnologia Hyper Radiant Color. Astfel, acest televizor este de patru ori mai luminos decât un OLED tradițional. Ținând cont de dimensiuni, ne imaginăm că foarte mulți clienți vor fi interesați de podus atunci când va fi lansat.

Roborock Saros Rover
Cum ne aflăm în era de început a roboților, aceștia au fost prezenți în număr mare la ediția actuală CES. Printre ei am remarcat Roborok Saros Rover, un robot care facilitează menținerea curățeniei în casă. Acesta sosește cu două picioare articulate cu roți la fiecare dintre capete. Anexele, ambele cu opțiuni de îndoire, permite robotului să urce la etajele superioare. Este o opțiune lansată în premieră într-un domeniu din ce în ce mai aglomerat.

Verge Motorcycles TS Pro
Binețeles, nu putem omite domeniul mobilității, în special cea electrică. Noua motocicletă sosește cu o unitate dezvoltată de Donut Lab, mult mai eficientă decât o baterie litiu-ion clasică. Versiunea dispune de o autonomie extinsă a bateriei, ceea ce îi permite motocicletei să parcurgă o distanță mult mai mare. Astfel, modelul poate parcurge cu o singură încărcare 595 km. Livrările modelului sunt anunțate pentru primul trimestru al acestui an.
Citește și:
Costa Cruises continuă expansiunea pe piața locală
Montblanc, cadouri elegante de Valentine’s Day
Globe-Trotter extimde colecția de genți de mână
MINI, un pop culture icon și (re)descoperirea unui oraș
Purcari, vinul oficial al Festivalului George Enescu


