Share This Article
Brioni își consolidează legăturile cu actorul Brad Pitt, o colaborare începută în anul 2019 – atunci când a fost numit Brand Ambassador al mărcii italiene de lux – și dezvoltată astăzi cu ajutorul unei colecții-capsulă exclusive – denumită “BP Signature”. “Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai bine cotați actori la Hollywood, Brad Pitt este și un style icon, el întrucipând eleganța relaxată a bărbatului modern cu o ușurință captivantă și încredere grațioasă”, menționează un reprezentant al etichetei italiene.
“Modul cum poartă hainele – indiferent dacă sunt formale, casual sau ceremonie – reflectă pe deplin personalitatea sa”, explică reprezentanții mărcii – renumită pentru smoking-urile celebrului agent James Bond. “Fiecare piesă a acestei colecții-capsulă exprimă un stil deliberat simplu, care găsește forță suplimentară în utilizarea materialelor sophisticate și ușurința în combinarea lor”. Colecția cuprinde șapte piese: un costum la două rândurid e nasturi, un pullover ușor din cașmir, o jachetă sport din lână de cașmir, o haină ușoară fără căptușeală și o jachetă de seară din catifea cu pantaloni din lână și cămașă din bumbac asortată.
Mai multe știri premium AICI
Aspectul de seară al colecției “BP Signature” a avut ca sursă d einspirație ținuta purtată de Brad Pitt în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Academiei, atunci când actorul a primit Oscarul pentru cel mai bun actor în rolul secundar din filmul “Once Upon a Time… in Hollywood” – regizat de Quentin Tarantino (2019). Fiecare piesă dispune de o etichetă realizată de Brad Pitt, aceasta fiind o semnătură a celebrului actor american. “A fost o plăcere să colaborez cu Brad Pitt la realziarea colecției BP Signature, fiind o șansă de a proiecta ținute confortabile și ușoare, fără a sacrifica stilul și rafinamentul cu care ne-am obișnuit clienții”.
“Frumusețea acestei colecții este oferită de versatilitatea sa, piesele vestimentare lăsând în același timp un spațiu amplu de ajustare și oferind bărbatului Brioni posibilitatea de a-și reclama propria lui modalitate de a lecombina și purta”, menționează Norbert Stumpfl (Creative Director-ul etichetei de modă Brioni). În fine, pentru cei interesați de linia vestimentară, trebuie să menționez că această colecție este disponibilă în magazinele Brioni deținute de eticheta italiană, precum și pe platforma de comerț electronic a mărcii, alături retail-eri selectați din întreaga lume. Detali Brioni AICI.
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul The Gentleman’s Journal pentru mai multe informații AICI